Dimineaţa în care am mîncat pîine era sigur ceva luni sau marţi. Eram aşa de mic, de nu ştiam nimic. Dar totuşi, fără îndoială, vă spun: sigur era luni sau marţi, deoarece nu trăgeau clopotele şi luni şi marţi nu se îngroapă cu tragere de inimă şi de clopote, numai dacă e vorba de ceva special. Atunci locuiam lîngă un cimitir. A fost acea zi de luni sau marţi, cînd o femeie s-a aruncat sub tren şi noi pornind să vedem, cît de mici eram, nu am văzut ceva tulburător. Era doar aşa, ca o pictură pe nişte traverse şi şine de tren. Nu au tras nici atunci clopotele. Acasă, am mîncat pîine cu magiun, apoi şi o palmă de la soră-mea mai mare. Clopotele nu trag pentru Mitică. Nici pentru femeia ruptă în bucăţi şi de nimeni ştiută, atunci cînd ea a decis: asta e. O mamă mioritică, de frică să se ducă la părinţi să le spună că e „lăsată grea“? Din cîte am auzit pe atunci, aşa stăteau lucrurile. Era o fată din satul vecin. Asta e. Acum aş vrea să vă spun ce am găsit în timp. Celebrele prezervative chinezeşti cu fluturaşi. Înlocuite cu pastiluţele care au lipsit de fertilitate o mulţime de fete, acum femei în pragul depresiei. Sau ce se întîmpla la ţară, unde nu existau asemenea produse sofisticate, fiind înlocuite cu un batic de mătase chinezesc pe post de prezervativ, un fel de supremă odă adusă unui comunism cu faţă umană. În batic, înfăşurat cu grijă. Prin frumoasa politică pronatalistă a tovarăşului Ceauşescu, în vremea în care comandantul Biruinţei, Băsescu, îşi ducea nava către noi şi noi carpete cu „Răpirea din Serai“. Da, copiii mureau şi nenăscuţi, odată cu mamele lor. Asta era. Din andrele, reţete bătrîneşti cu miere, pătrunjel şi vin şi apoi moaşe tris­te şi posace şi plecînd repede să nu fie găsite lîngă fata pe moarte. Copiii mureau astfel de vii. Într-un pat însîngerat şi o mamă moartă. Ştiu că ar fi cam 60.000 de asemenea cazuri. Dar copiii? De ce nu îi dore