Iniţiativa lansată de europarlamentarul român Sebastian Bodu, împreună cu colegul său polonez, Jacek Saryusz-Wolski, de boicot al produselor şi brandurilor olandeze, nu a stîrnit deocamdată în România reacţii prea puternice. Polonezii s-au mişcat ceva mai repede, alertîndu-se civic şi politic pe forumuri şi stabilind deja deviza sub care vor desfăşura boicotul: Tulipan to lipa (aproximativ: Laleaua e înşelătorie). Pe o piaţă naţională importantă, cum e Polonia, nu doar demografic, ci şi economic, un astfel de boicot, dacă va avea coerenţă, va avea şi consecinţe semnificative, nu doar la nivel simbolic, pentru mărcile olandeze.

În România însă, iniţiativa lui Sebastian Bodu a fost, de la bun început, minată de confuzie. Nu doar de letargie civică, de simptomul autoflagelării naţionale sau de poziţionări ţinînd de agenda politică diferită, ci pur şi simplu de o stupefiantă inadecvare la textul iniţiativei şi la faptele pe care acesta le invocă. Astfel, deşi co-semnatar al iniţiativei este un europarlamentar polonez (prestigios şi excelent cunoscător al problematicii comunitare), iar Polonia este parte a spaţiului Schengen, luările de poziţie din România au continuat să facă legătura dintre boicot şi refuzul Olandei de a admite România în acest spaţiu. Or, cei doi europarlamentari nu fac, în textul scrisorii deschise adresate cetăţenilor din Europa Centrală şi de Est, nici o referire la problema Schengen.

Din păcate, această abordare riguroasă, destul de rară, să recunoaştem, în iniţiativele anti-discriminare, nu a fost asumată la noi. Ca să dau cîteva exemple: europarlamentarul Cristian Preda, răspunzînd unei întrebări adresate în timpul unei conferinţe de presă, declara că boicotul nu poate rezolva nedreptatea refuzului Olandei de a ne admite în Schengen şi că trebuie „să folosim consensul de la nivelul european şi sprijinul Comisiei” pentru rezolvarea