Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Becali a vrut să facă REVOLUŢIE! Investiţii de două ori mai mari decât TOATE echipele din Liga 1: 5 transferuri, 2,8 milioane € cheltuite

Publicat in Pro Sport, vineri 24 februarie 2012 · ·

Dinamo Moscova a plătit 19 milioane pentru un singur jucător în pauza competiţională! Vedeta Ungariei, Balasz Dzsudzsak (25 de ani) a costat de aproape cinci ori mai mult decât toate transferurile făcute în iarna aceasta în Liga I! Campioana la noi este, şi de această dată, Steaua, care a adus fotbalişti de 2,8 milioane de euro.

Echipele din România continuă tradiţia ultimilor ani, adică să transfere pe bani puţini sau deloc! Singurele formaţii care au investit serios în aducerea jucătorilor au fost Steaua şi Dinamo. Echipa lui Ilie Stan e lider la bani cheltuiţi pe transferuri, cu 2,8 milioane de euro, bani plătiţi pe Chipciu, Machado, Pârvulescu şi Chiricheş.

Suma pe care Gigi Becali a dat-o pe fotbalişti în aceasta iarnă reprezintă mai mult de jumătate din totalul de 4,2 milioane de euro plătit de toată Liga I pe transferuri. Cele mai profitabile afaceri din pauza de mercato le-a făcut însă CFR Cluj, ardelenii reuşind câteva mutări impresionante. Nu e vorba de jucători aduşi, ci de împrumuturile lui Rada, Renan, Kivuvu şi, mai nou, Weldon care le-au adus în conturi 2,2 milioane de euro. Formaţiile cu cei mai mulţi jucători legitimaţi în această iarnă sunt Chiajna şi Petrolul, unde Reghecampf şi Răchită au adus numai puţin de 11 nume noi!

10 echipe din Liga I au adus doar jucători liberi de contract în pauza competiţională

710 mii de euro au costat toate transferurile lui Dinamo din această iarnă, Strătilă fiind cel mai costisitor, 400.000 de euro

1,2 milioane de euro a costat cel mai scump transfer din Liga I, Alexandru Chipciu, luat de Steaua de la FC Braşov

0 euro a dat Rapid pe transferul în această iarnă. Alexandru Ioniţă este cel mai sonor nume adus în Giuleşti

STEAUA

Veniri: Chipciu (FC Braşov - 1.200.000), Pârvulescu (Gaz Metan - 700.000), Dănănae (Tom Tomsk - liber de contract), Machado (U Cluj - 200.000 + Dorin

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane atacate de urs într-o localitate din judeţul Braşov. Una dintre victime – o fată de 14 ani, însărcinată

HotNews acum 30 minute
Două persoane au fost atacate de urs, duminică seară, într-o localitate din judeţul Braşov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcitată în 6 luni, şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la spital, relatează

Doar jumătate dintre ostaticii Hamas din Gaza mai sunt în viața, susține premierul Netanyahu

Ziare.com acum o ora
Doar jumătate dintre ostaticii pe care teroriștii Hamas îi țineau în Fâșia Gaza mai sunt în viață, susține premierul Netanyahu. Doar jumătate din cei 101 ostatici deţinuţi de gruparea islamistă Hamas în Fâşia Gaza mai sunt în viaţă, a declarat dumin

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum o ora
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 2 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum o ora
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 2 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 2 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 3 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 2 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

19°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°