Jamie Warner a povestit jurnaliştilor cum familia sa a fost devastată de moartea fiicei lor în vârstă de numai doi ani, care s-a spânzurat din greşeală cu firul de la jaluzele.
Emily Warner a rămas paralizată şi cu leziuni grave ale creierului după ce a stat mai mult timp fără aer.
Micuţa a fost pusă în patuţ şi lăsată să adoarmă, însă a reuşit să se dea jos şi să se urce pe pervazul ferestrei. Atunci s-a întâmplat accidentul.
Tatăl ei a găsit-o câteva minute mai târziu inconştientă, spânzurată de firul de la jaluzele şi sprijinită doar în vârful degetelor de la picioare.
În timp ce soţia sa a chemat ambulanţa, tatăl ei a încercat să o resusciteze. Emily a rămas în comă la spital timp de o săptămână. Când şi-a revenit, ea nu era în stare să meargă, să vorbească sau să se hrănească, deoarece creierul ei a fost privat de oxigen prea mult timp.
În ciuda faptului că medicii au tratat-o în următoarele ore, micuţa a murit a doua zi făcând stop cardio-respirator.
Cel puţin 19 copii au murit din 1999 până în ziua de azi în aceleaşi circumstanţe cu Emily.
Jamie Warner a povestit jurnaliştilor cum familia sa a fost devastată de moartea fiicei lor în vârstă de numai doi ani, care s-a spânzurat din greşeală cu firul de la jaluzele.
Emily Warner a rămas paralizată şi cu leziuni grave ale creierului după ce a stat mai mult timp fără aer.
Micuţa a fost pusă în patuţ şi lăsată să adoarmă, însă a reuşit să se dea jos şi să se urce pe pervazul ferestrei. Atunci s-a întâmplat accidentul.
Tatăl ei a găsit-o câteva minute mai târziu inconştientă, spânzurată de firul de la jaluzele şi sprijinită doar în vârful degetelor de la picioare.
În timp ce soţia sa a chemat ambulanţa, tatăl ei a încercat să o resusciteze. Emily a rămas în comă la