Luni seară, ora 19:30, curtea Colegiului Naţional "Matei Basarab" din Bucureşti. O mână de oameni adunată lângă zăpada strânsă cu grijă la baza gardului aşteaptă ceva, pe cineva. Vorbesc în şoaptă, de parcă ar vrea să nu deranjeze cursurile liceenilor, deşi ultimii elevi tocmai se despărţiseră gălăgios de şcoală. "Osss!!!" (se scrie "Osu" şi se pronunţă exact aşa cum am scris) se aude la un moment dat, toţi se salută, după care pleacă în şir indian către sala de sport. Sunt oameni de vârste diferite, ocupaţii diverse, dar cu o pasiune comună: aikido! Scena se petrece în fiecare seară de luni, miercuri şi vineri, atunci când sunt programate cele două ore de antrenament. Dar ce înseamnă, de fapt, a practica Aikido? Şi de ce l-ar practica cineva?

Siluetele albe cu centuri de diferite culori se duc una câte una către sală (dojo). O aplecare uşoară în faţă, acelaşi salut "Osu", înainte de a intra în încăpere. Ca într-un ritual bine ştiut, practicanţii încep să aşeze saltelele. În câteva minute podeaua sălii de sport e acoperită în totalitate. Oamenii cu kimonouri albe intră pe saltele (tatami), nu înainte de a saluta din nou şi de a se descălţa de papuci. Se discută în şoaptă, se mişcă şolduri, picioare şi mâini după exerciţii bine întipărite în memoria colectivă. Mai e puţin şi începe antrenamentul. "Osu"!

De ce să mergi la Aikido şi nu la sală

Clubul Yoshinkan Aikido activează de mai bine de 10 ani şi a început să strângă tot mai mulţi practicanţi. Într-o lume nesigură din multe puncte de vedere, ai nevoie de repere. Pe care Aikido ţi le poate oferi dacă îi acorzi cel puţin două ore la trei zile.

A început antrenamentul. 40 de minute de stretching. Nu, nu vă imaginaţi exerciţiile pe care le vedeţi la Tv ori pe diverse site-uri! Sau pe la sălile de fitness! Nu, ce fac oamenii ăştia aici aduce a un soi de "cum să-ţi întinzi toate oasele şi toţi