Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FC BRAŞOV - PREGÃTIRI: „Stegarii” au intrat în linie dreaptă

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 24 februarie 2012 ·

Ieri la stadionul Silviu Ploieşteanu, Marius Şumudică a susţinut prima conferinţă de presă din acest an, una în care a prezentat succint felul cum s-a desfăşurat pregătirile echipei pentru mini-returul care bate la uşă. ”Suntem

într-un proces de readaptare în ce priveşte condiţiile atmosferice de aici, după o lungă perioadă de timp,de 23-24 de zile în care ne-am antrenat în Antalya la temperaturi pozitive de peste 10 grade. Până la urmă ne-a prins bine faptul că nu am plecat în al doilea cantonament pentru că avem timp să vedem ce înseamnă Braşovul, şansa de a fi aici cu temperaturi de 5 grade şi terenul sintetic unde ne putem antrena. Vinerea viitoare trebuie să ajungem sută la sută pregătiţi pentru primul meci, cel cu Pandurii, o echipă care chiar dacă şi-a pierdut unii jucători, joacă de mult timp împreună, au un antrenor care le dă libertatea de exprimare. Cu siguranţă vom avea un meci dificil pentru că ei doresc să se califice într-o cupă europeană”.

Jucătorii sunt cu banii

la zi

Referitor la plecarea directorului general Babuţan de la echipă, antrenorul Marius Şumudică a completat: ”Era liantul dintre mine şi patron. Nu trebuie să suferim din acest punct de vedere. Deocamdată sunt mulţumit că nu mai sunt probleme financiare. Jucătorii au fost plătiţi până la finalul anului trecut, adică noiembrie şi decembrie. Deci mai este o lună, ianuarie, pe care domnul Niculaie vrea s-o achite săptămâna viitoare pentru ca jucătorii să fie mulţumiţi înaintea meciului cu Pandurii, ar fi extraordinar. În momentul de faţă am o comunicare directă cu dânsul, ne sfătuim,vorbim foarte mult. Există şi o variantă ca dumnealui să ia o decizie ca să aducă pe cineva la echipă, un conducător. În ce mă priveşte, eu nu sunt pregătit pentru asta, eu sunt antrenor iar ca să fii manager trebuie să ştii ce înseamnă asta. Eu îmi dedic tot timpul echipei, pregăte

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum 32 minute
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum o ora
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 51 minute
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Veste bună pentru fermierii români afectaţi de fenomene meteorologice: Comisia europeană alocă 21,6 milioane de euro pentru sprijinirea acestora

Mediafax acum 17 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 3 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum 51 minute
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 3 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°