Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu, s-a aflat ieri la Târgu-Jiu, nu întâmplător, ci pentru a-şi prezenta priorităţile noului mandat. În prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, prof.univ.dr. Gheorghe Iancu, a amintit obiectivele instituţiei pe care o cârmuieşte de mai bine de două luni. Atenţia acordată petiţiilor primite de la cetăţeni, dar şi o mai mare receptivitate acordată sesizărilor din oficiu, anchetelor proprii, dar şi punctelor de vedere adresate Curţii Constituţionale fac parte din noua viziune revigorată pentru următorii cinci ani. Din prezentarea sa nu a lipsit raţiunea instituţiei pusă în slujba cetăţenilor, conform noii orientări inspirate din principiul „Avocatul Poporului către cetăţeni şi nu neapărat cetăţenii către Avocatul Poporului”. Tot cu noua orientare, vin şi proiecte ambiţioase pe care Gheorghe Iancu le are în vedere. Astfel, Avocatul Poporului a anunţat că vrea să înfiinţeze la Târgu-Jiu un Birou Teritorial, care să înlesnească primirea petiţiilor şi a sesizărilor direct local, şi nu prin intermediul unui reprezentant de la Craiova. „În celelalte judeţe unde nu vor exista birouri, va exista un reprezentant al instituţiei, astfel ca problemele cetăţenilor să nu rămână neauzite”, a precizat noul şef al instituţiei. Gheorghe Iancu a fost însoţit de unul din cei patru adjuncţi pe care Avocatul Poporului îi are, în persoana lui Valer Dorneanu. Prezenţa acestora a fost salutată de subprefectul judeţului Marcel Romanescu, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, dar şi de reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu. Cu toţii se aşteaptă ca şi de acum înainte, instituţia să rămână vigilentă la problemele semnalate de cetăţeni şi să le apere interesele.
Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu, s-a aflat ieri la Târgu-Jiu, nu întâmplător, ci pentru a-şi prezenta priorităţile noului mandat. În prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, prof.univ