Dragobetele, omologul autohton al Sfântului Valentin, a venit să ureze la mulţi ani tuturor îndrăgostiţilor. Această sărbătoare, aşteptată cu mare entuziasm de tinerii îndrăgostiţi, anunţă venirea primăverii şi este asociată cu numeroase obiceiuri.

Dragobetele se mai numeşte, în funcţie de regiune, 'Cap de primăvară', 'Sântion de primăvară', 'Ioan Dragobete', 'Drăgostiţele', 'Năvalnicul', 'Logodna sau însoţitul paserilor'. Sărbătoarea este specifică zonei de sud a ţării (Oltenia, Muntenia şi parţial Dobrogea) şi are o tradiţie milenară marcând renaşterea naturii, a dragostei, a apropierii.

În trecut, comunitatea era foarte interesată de ce se întâmplă în această zi. Data de 24 februarie nu era întâmplător aleasă, marcând începutul anului agricol. Este momentul în care întreaga natură renaşte, păsările îşi caută cuiburi şi, după unele credinţe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia şi iubirea, iar Dragobetele marca ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii şi se pregătea pentru venirea primăverii.

Mulţi dintre noi ne întrebăm cine a fost Dragobetele, ce a făcut el şi de unde provine acest obicei de a sărbători îndrăgostiţii români pe 24 februarie.

Divinitate mitologică asemănătoare lui Eros (zeul iubirii, în mitologia greacă) şi Cupidon (sau Amor, zeul roman al dragostei), Dragobete, cunoscut şi sub numele de Dragomir, este considerat, în credinţa populară românească, fiul Babei Dochia. Veşnic neastâmpărat, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică şi este închipuit ca fiind un flăcău voinic, chipeş şi iubăreţ, care sălăşluieşte mai mult prin păduri.

Dragobetele a fost preluat de la daci, unde era perceput ca un zeu peţitor şi ca un naş ce oficia în cer nunta tuturor animalelor, şi a ajuns să fie considera "zânul dragostei", zeitate ce î