Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei ani, patru luni şi două săptămîni

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 24 februarie 2012 ·

Cei 8 inculpaţi au venit fiecare cu verdictul de-acasă în Dosarul Transferurilor.

Ancheta în Dosarul Transferurilor a început în 2006, audierile - pe 2 octombrie 2008. După trei ani, patru luni şi două săptămîni de judecată, după 26 de amînări, vom avea şi un verdict.

Ultimul termen, al 38-lea, a fost şi cel mai agitat, mai pitoresc, cu tuşe umane apăsate. Acel funcţionar bancar numit Kafka nu exagera de loc. Aşa cum spitalele te fac să te simţi bolnav, tribunalele îi fac pe oameni să se comporte nefiresc. Pînă şi cel mai banal gest, să mănînci şaorma şi hamburgeri în sala de aşteptare, capătă proporţii de festin absurd. Cum altfel să descrii mirosul cartofilor prăjiţi amestecat cu praful dosarelor, milionari bătîndu-se cu pumnul în piept că “au fost idioţi”, să li se pună cătuşele, să fie legaţi?! Şi nuanţele infinite ale pledoariilor, acel “Mă simt nevinovat”, al lui Ioan Becali, ca şi cum vinovăţia reprezintă o stare de suflet, nu o stare de fapt.

De fapt, personajele forte în proces n-au fost cei 8 inculpaţi. Tot zgomotul pe care l-a produs fostul impresar Becali la ultimul termen a pornit de la declaraţia unui martor, fost jurist la FRF, Justin Ştefan. Fusese chemat ca martor de avocaţii apărării şi Becali a simţit că declaraţia lui n-a fost consemnată cum trebuie. De aici isteria, strigătele, banca trîntită, saltul în boxa arestaţilor etc.

Declaraţia cu pricina a fost modificată, după insistenţele acuzatului. Dar, cu sau fără ea, Dosarul Transferurilor ajunsese deja atît de voluminos, zeci de mii de pagini, încît era transportat pe holurile tribunalului cu un căruţ de supermarket. Ioan Becali l-a avut în faţă la fiecare înfăţişare, pentru că se afla parcat lîngă boxa inculpaţilor. Cum de nu s-a enervat? Cum de nu i-a tras nici măcar un picior în roată?

De-a lungul procesului, tiradele inculpaţilor n-au răsunat nici pe departe la fe

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 24 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 49 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 24 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 36 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°