Retailerul Profi, detinut de fondul de investitii polonez Enterprise Investors (EI), a spart gheata cu o prima achizitie pe anul acesta, cumparand cele sase magazine Al Comsib, controlate de familia Aldea din Sibiu.
Tranzactia, a carei valoare nu a fost facuta publica, face parte din strategia de dezvoltare a retelei Profi, care acum numara 113 unitati in 67 de localitati.
In acest sens, in toamna anului trecut, EI a injectat in lantul de magazine 10 milioane de euro, investitia totala putand atinge valoarea de 100 de milioane de euro in urmatorii ani.
„Magazinele pe care le-am preluat sunt foarte bune, reteaua a fost bine primita de consumatori”, a spus pentru Wall-Street.ro Cristian Nacu, partner la Enterprise Investors si membru al consiliului de administratie al Profi.
Potrivit acestuia, achizitia se potriveste foarte bine cu planurile de dezvoltare ale Profi, in conditiile in care retailerul nu detinea nicio unitate in Sibiu.
Negocierile au durat cateva luni, fara dificultati, mai spune Nacu.
„Ambele parti au inteles aceasta tranzactie ca pe o oportunitate”, a declarat Carel Bruseker, directorul financiar al Profi.
„Cu resursele de care am dispus, am dezvoltat reteaua Al Comsib (...) A venit vremea, insa, ca aceste magazine sa isi valorifice si mai bine potentialul”, a spus Ciprian Aldea, directorul general al Al Comsib.
In 2010, firma sibiana a inregistrat o cifra de afaceri de 37,2 milioane de lei, precum si pierderi de 1,1 milioane de lei, conform datelor de la Ministerul Finantelor Publice.
Personalul magazinelor preluate va fi pastrat, au anuntat oficialii Profi, iar o vreme unitatile vor continua sa functioneze sub actualul nume. Mai tarziu, in cursul anului, va fi adusa si sortimentatia Profi, iar unele dintre cele ale Al Comsib vor fi mentinute, se arata intr-un comunicat de presa.
Consiliul Conc