Antonio Momoc, Capcanele politice ale sociologiei interbelice. Şcoala gustiană între carlism şi legionarism, prefaţă de Zoltán Rostás,

Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2012, 416 p.

Sociologul Antonio Momoc (n. 1978) e un tînăr universitar cu formaţie multiplă. Discipol de elită al lui Zoltán Rostás, a publicat de curînd un studiu excepţ ional, aflat în siajul vechilor şi susţinutelor preocupări ale celui din urmă pentru istoria şcolii Gusti, iar backgroundul multidisciplinar a prins bine cercetării sale.

Cu un titlu acroşant ce aminteşte cartea de succes a lui Lucian Boia despre elitele intelectuale interbelice, volumul de faţă – la origine o teză de doctorat – este prima istorie realizată din unghiul condiţionărilor politice a şcolii de la Bucureşti şi a proiectului gustian de modernizare a satului. Şi, totodată, o istorie instituţională a interbelicului autohton şi a derivelor sale autoritare. O carte în care claritatea şi seninătatea discursului se aliază cu o informaţie de primă mînă şi cu o dicţiune a ideilor ce indică nu doar un expert, ci şi un autentic intelectual critic.

Alegerea şcolii gustiene se dovedeşte relevantă atît ca principal laborator de formare a elitelor tehnocratice în vederea reformei sociale, cît şi ca indicator al evoluţiei politicilor publice în interiorul noului stat naţional (e.g. „Gusti şi-a propus profesionalizarea clasei politice cu ajutorul specialiştilor participanţi la prelegerile publice de la ISR, Institutul Social Român constituindu- se, în anii ’20, ca un «incubator» cu funcţii de formare şi modelare a oamenilor politici gata să preia în actul administrativ sectoare din diferite domenii şi să le reformeze”). Un stat naţional-liberal aflat, după Marea Unire, în faţa unor provocări greu surmontabile: pe de o parte, nevoia unificării culturaladministrative a unor teritorii cu tra