Americanii îşi preţuiesc miturile. Unul dintre ele ar fi că mobilitatea socială este mai mare decât în Europa. Fals. Altul zice că statul american ar fi mai puţin intervenţionist decât cel european. Iarăşi fals. Singura diferenţă e că America este mult mai bună la ascuns aceste chestiuni decât bătrânul continent.

SUA nu au un sistem social mai putin dezvoltat decât Europa. Atâta doar că el nu este atribuit de către stat prin plăţi directe ci prin portiţe fiscale nebănuite. Europa oferă asistenţă medicală pe bază de asigurări prestate de sectorul public, America oferă companiilor reduceri uriaşe de impozite şi taxe pentru a face exact acelaşi lucru. Nici subvenţiile nu diferă cu nimic. Europa le acordă direct companiilor strategice sau favorizate, SUA acordă iarăşi deduceri fiscale, de data aceasta speciale şi negociate separat.

Aceste cheltuieli publice americane există, dar sunt ascunse în bilanţul contabil al statului. Dacă nu ar fi fost aşa, cuantumul de participare al sectorului public la economia americană ar fi cu 600 miliarde dolari mai mare decât este el în mod oficial. Mitul cu statul social nu se confirmă în niciun fel în condiţiile unui calcul real care să includă aceste deduceri fiscale. Ba din contră, America este unul din cele mai sociale state ale lumii.

Problema nu este neapărat că statul american cheltuie atât de mult în diferite domenii publice sau că subvenţionează diferiţi actori privaţi, ci faptul că din cauza caracterului lor ascuns, aceste sume nu ajung la cei care au într-adevăr nevoie de ele. Principalii beneficiari sunt cei care au relaţii bune cu sectorul public şi pot atrage aceste cheltuieli indirecte. Aici e nevoie de o reformă transparentă, de o schimbare care să elibereze economia de intervenţia statului şi să direcţioneze banii celor care chiar au nevoie.

Frauda în public şi privat (The Telegraph)

C