O comisie formată din consilieri din opoziţie a prezentat, vineri, un raport în care a criticat dur conducerea Consiliului Judeţean Prahova pentru modul în care au fost întocmite contractele de deszăpezire, care conţin clauze foarte avantajoase pentru drumari
Comisia, compusă din trei consilieri judeţeni PDL, printre care şi fostul vicepreşedinte al instituţiei din perioada 2004-2008, Radu Ionescu, a găsit mai multe nereguli în pdocesul de licitaţie şi în modul în care au fost întocmite contractele de deszăpezire a dj-urile în această iarnă. Principala nemulţumire a fost legată de faptul că actele nu prevăd sancţiuni în caz că drumarii nu-şi fac datoria. SIngura sancţiune trecută este chiar rezilierea înţelegerilor, o soluţie care ar lăsa instituţia într-o situaţie ingrată pe timp de iarnă.
„Contractele nu prevăd sancţiuni pentru neîndeplinirea obligaţiilor. Rezilierea contractelor este o măsură pe care Consiliul Judeţean nu şi-o poate asuma cu uşurinţă, existând riscul ca serviciul de deszăpezire pe o anumită zonă să nu mai fie efectuat o anumită perioadă de timp. De asemenea, au existat numeroase reclamaţii ale unor primării către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în ceea ce priveşte întârzierea şi ineficienţa cu care s-a efecuat intervenţiile pentru deszăpezire, în zone precum Valea Doftanei, Slănic, Ceraşu, Predeal Sărari, Păcureţi, Şoimari, Tătaru, plus în toată zona de sud-est a judeţului. Modul în care au fost alăctuite caietele de sarcini şi fişele de date a făcut ca firme cu forţe şi experienţă reduse să opereze în zone extinse ale judeţului“, a declarat alesul judeţean Radu Ionescu. Cele mai criticate au fost firmele Coni, Rebelis şi Matero Ama, contractate să deszăpezească mai multe sectoare ale judeţului Prahova. Ionescu a mai precizat că, în multe localităţi, primăriile au deszăpezit cu utilaje proprii şi drumurile judeţene, pent