Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Vasilescu: Noi, românii, nu ştim să organizăm munca şi nu ştim că nu ştim

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 24 februarie 2012 ·

Noi, în România, am risipit foarte mult timp şi foarte multe resurse, deoarece încă nu ştim să organizăm munca şi nu ştim că nu ştim acest lucru, a declarat, ieri, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, în cadrul unei dezbateri cu ocazia lansării cărţii sale \"Biletul de ieşire din criză\", publicată de Editura Curtea Veche. Sursa: Agerpres

Vasilescu, fost jurnalist, şi-a amintit că, pentru prima dată, a discutat acest subiect în tinereţea sa, pe când lucra la "Scânteia Tineretului", la finalul unui interviu cu medicul lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Consilierul lui Isărescu constată acum că, în pofida anilor care s-au scurs, lucrurile nu s-au schimbat din acest punct de vedere.

De altfel, Claudiu Şerban, redactor-şef al revistei "Capital" şi directorul Editurii Evenimentul şi Capital, prezent la eveniment, a subliniat respectul pentru muncă, ce transpare din cartea "Biletul de ieşire din criză". Totodată, Claudiu Şerban a reamintit faptul că revista "Capital" susţine reducerea nivelului contribuţiilor sociale plătite către stat, tocmai pentru a încuraja munca şi angajările.

La rândul său, omul de afaceri Marius Ghenea a precizat că munca nu are rolul de a ieşi din criză, dacă o faci dezorganizat şi dacă nu o faci coordonat. Acesta susţine că economia creşte nu datorită marilor corporaţii, întreprinderilor de stat sau administraţiei, ci datorită antreprenoriatului.

Criză sau turbulenţe?

Adrian Vasilescu a declarat că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a recunoscut că este unul dintre duşmanii "cuvântului criză: nu-mi place, nu mă împac, car sunt nevoit să-l folosesc".

Potrivit lui Vasilescu, Alan Greenspan a avut dreptate când şi-a intitulat cartea "Era turbulenţelor". "El a avut în cap o vreme a turbulenţelor, care poate să dureze 10-20-30 de ani. Vom vedea ce ne rezervă viitorul", a spus consilierul lui Isărescu.

Acest

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Iaşi: Un bărbat şi fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

News.ro acum 28 minute
Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor. Bărbatul le-a spus medicilor că a stropit locuinţa în cursul zilei de sâmbătă, după care a ple

Reformă majoră în sistemul de sănătate. Ilie Bolojan şi Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: Creşterea accelerată a cheltuielilor nu mai poate fi susţinută / Sumele nu se reflectă în calitatea serviciilor pe care sistemul nostru de sănătate le oferă cetăţenilor şi nici în satisfacţia pacienţilor

Ziarul Financiar acum 2 ore
Prim-ministrul României a anunţat, luni după-amiază, pachetul de reformă din domeniul sănătăţii. Conform acestuia, cheltuielile din sănătate au continuat să crească, ajungând la un nivel nesustenabil. La conferinţa de presă a mai participat şi Minis

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Israelul a lansat o ofensivă aeriană şi terestră asupra localităţii Deir al-Balah din centrul Fâşiei Gaza

News.ro acum 53 minute
Israelul a lansat raiduri aeriene substanţiale şi o operaţiune terestră în Gaza, vizând Deir al-Balah, centrul-cheie al eforturilor umanitare din teritoriul palestinian devastat, pe fondul avertismentelor tot mai insistente privind extinderea foamet

UPDATE - Şoferul care a blocat traficul pe A1, în semn de protest, şi s-a urcat pe cabina TIR-ului, plasat sub control judiciar / 13 pietoni, amendaţi cu 40.500 de lei, în acelaşi context

News.ro acum o ora
Bărbatul de 33 de ani care a oprit TIR de-a curmezişul sensului spre Bucureşti al autostrăzii A1, blocând traficul în semn de protest, şi apoi s-a urcat pe cabina camionului a fost reţinut pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°