Deşi este membru al PSD de mai bine de un an, fostul şef al Vămii Borş Mariu Rotar, a avut prima sa apariţie publică vineri, când a fost prezentat drept viitorul coordonator al departamentelor de specialitate ale organizaţiei judeţene Bihor.
"Domnul Rotar este un bun organizator, astfel încât colegii au fost de acord ca dumnealui să se ocupe de coordonarea departamentelor partidului", a spus preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang.
Întrebat de reporterul BIHOREANULUI cum anume îşi motivează preferinţa pentru PSD, Marius Rotar a afirmat că "date fiind comportamentul şi doctrina partidului, cred că PSD ar putea aduce ceva mult mai constructiv în perioada care urmează".
Concret, în cadrul organizaţiei judeţene, Rotar se va ocupa de programul de lucru şi întrunirile diverselor departamente ale partidului (de sănătate, educaţie, economic etc), precum şi de relaţiile dintre aceste departamente şi sindicate, societate şi alte partide.
Deşi este membru al PSD de mai bine de un an, fostul şef al Vămii Borş Mariu Rotar, a avut prima sa apariţie publică vineri, când a fost prezentat drept viitorul coordonator al departamentelor de specialitate ale organizaţiei judeţene Bihor.
"Domnul Rotar este un bun organizator, astfel încât colegii au fost de acord ca dumnealui să se ocupe de coordonarea departamentelor partidului", a spus preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang.
Întrebat de reporterul BIHOREANULUI cum anume îşi motivează preferinţa pentru PSD, Marius Rotar a afirmat că "date fiind comportamentul şi doctrina partidului, cred că PSD ar putea aduce ceva mult mai constructiv în perioada care urmează".
Concret, în cadrul organizaţiei judeţene, Rotar se va ocupa de programul de lucru şi întrunirile diverselor departamente ale partidului (de sănătate, educaţie, economic etc), precum şi de relaţiile dintre aceste departamente şi sindicate, societate şi a