De când am văzut pentru prima oară un duş walk-in, mi-am dorit şi eu unul. Asta şi pentru că nu sunt genul de persoană care să prefere băile lungi, cu spumă, nici alte metode de răsfăţ. Dacă sunteţi pe aceeaşi lungime de undă cu mine, am să vă spun cum să vă construiţi şi voi unul.
Mai întâi am văzut modelul acesta de duş în poze. Mai exact, în acele fotografii de studio care arată impecabil. Este normal să râvneşti la un astfel de look occidental, bine gândit, unde fiecare detaliu este atent ales tocmai pentru a stârni admiraţie. La momentul respectiv nu aveam nici unde să-mi fac un astfel de duş şi nici nu m-am gândit la asta, imaginându-mi nişte costuri fabuloase. Ştiam însă că îmi plăcea. Apoi am văzut unul într-un apartament din Bucureşti. Atunci mi-am dat seama că totuşi este posibil! Chiar şi într-o baie mică, de bloc. Aşa că, în momentul în care m-am apucat de renovarea apartamentului, proiectul pentru baie era deja clar. Camera are 4 metri pătraţi, o suprafaţă tipică pentru un bloc vechi, dar suficientă pentru ce aveam eu în minte. De fapt, în final s-a dovedit o alegere mai bună decât o cadă.
Aşadar, cum am făcut? Am renunţat la vechea cadă şi în locul ei, pe una din laturile camerei, folosindu-mă de scurgerea deja existentă, am construit cabina de duş. Nu am montat o cădiţă, ci am hidroizolat foarte bine pardoseala şi am placat-o cu gresie, realizând panta de rigoare către sifonul nou, din inox. E drept, am construit o mică bordură care să delimiteze zona de duş de restul băii, după care am apelat la o firmă specializată pentru a închide suprafaţa în sticlă. În locul bateriei de cadă am montat o coloană de duş. Asta a fost tot!
Hidroizolaţia
Partea cea mai importantă este să hidroizolezi bine baia, pe pardoseală şi pereţii din dreptul duşului. Eu am apelat la o soluţie nebituminoasă, specială pentru piscine, uşor de utilizat, iar p