Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întâlnire de gradul zero a liderilor mondiali, mâine. CINE dă Europei bani pentru a scăpa de criză

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 24 februarie 2012 ·

Mâine are loc summitul G20. Tema dominantă a acestuia va fi criza datoriilor suverane din Europa. Europa are nevoie de bani pentru a putea face faţă cu bine crizei, însă oficialii SUA, cei ai Chinei şi Japoniei spun că vor pune presiune pe ţările din zona euro pentru a face mai multe pentru a merita sprijinul extern. Sursa: Reuters

Administraţia Obama spune că Europa trebuie să îşi întărească mijloacele prin care poate preveni ca datoriile unor ţări precum Italia şi Portugalia să devină nesustenabile.

Miniştrii de finanţe ai ţărilor din G 20 şi guvernatorii băncilor centrale se vor întâlni în Mexico City, la patru zile după ce Uniunea Europeană a aprobat un al doilea ajutor financiar pentru Grecia, de 130 de miliarde de euro.

În timp ce China, Japonia, Brazilia şi gazda Mexic spun că sunt gata să ajute încă o dată Europa, SUA nu dă semne că ar vrea să contribuie cu fonduri.

“Europa va fi în mod clar principala temă de discuţie, pentru a se vedea ce trebuie făcut pentru a creşte contribuţia la FMI", a spus pentru Bloomberg Jacob Kirkegaard, cercetător la Institutul Peterson din Washington. “Cu siguranţă europenii îşi dau seama că trebuie să facă prima mişcare".

Poziţia SUA

Confruntându-se cu o cerere scăzută în Europa, China şi Japonia au dat semnale că vor să rezolve problemele europene. Condiţia pe care o impun este ca "Europa să creeze mecanisme de control", a spus în februarie ministrul japonez de finanţe Jun Azumi. Japonia ia în calul o contribuţie de 50 de miliarde de dolari la pachetul de salvare al FMI, potrivit presei nipone.

"Administraţia SUA a spus clar parneterilor săi internaţionali că nu are în vedere să asigure fonduri suplimentare FMI", a spus Lael Brainard, secretarul adjunct al trezoreriei SUA în această lună. SUA vrea ca Europa să facă paşi suplimentari pentru a întăr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florian Coldea, trimis în judecată de DNA în dosarul de trafic de influență, alături de Dumitru Dumbravă

HotNews acum 3 ore
Florian Coldea, fost prim-adjunct al șefului SRI, un alt fost militar şi un avocat în Baroul Bucureşti au fost trimiși joi în judecată de către procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), într-un dosar de trafic de influenţă, spălare a b

Fake-news care anunţă decesul premierului Ilie Bolojan într-un accident rutier, combătut de către Ministerul de Interne: Premierul NU a fost implicat în niciun accident rutier, iar aceste postări au ca scop dezinformarea şi manipularea cetăţenilor români

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul de Interne combate, joi, o informaţie falsă distribuită în mediul online, pe conturi false de social-media, care anunţă decesul premierului Ilie Bolojan îmtr-un accident rutier. ”Aceste po

Putin îi transmite lui Trump că Rusia nu renunță la obiectivele din Ucraina

Ziua Constanta acum 18 minute
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis joi omologului său american Donald Trump, în cursul unei convorbiri telefonice, că Rusia 'nu va renunța la obiectivele sale' în Ucraina, declarându-se totuși deschis continuării negocierilor cu Kievul, re

Decizia UEFA după moartea lui Diogo Jota

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
a șocat lumea fotbalului. Fotbalistul lui Liverpool s-a stins din viață seara trecută în urma unui accident cumplit. În mașina care a ars în totalitate s-a aflat și fratele lui, Andre Silva, care a avut parte de același destin tragic. Un moment de r

Contestații Evaluare Națională 2025. Cum se depun contestațiile și când sunt anunțate rezultatele finale

HotNews acum 4 ore
Contestațiile la Evaluarea Națională 2025 pot fi depuse astăzi, 3 iulie, după afișarea rezultatelor inițiale. În premieră, elevii pot vizualiza lucrările corectate înainte de a decide dacă vor contesta nota. Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 i

Rogobete: Măsurile fiscale afectează mai multe segmente din zona sănătăţii / Creşte numărul de contribuabili pentru plata contribuţiei la asigurări de sănătate/ Nu se va aplica CASS pentru persoanele cu handicap şi bolnavii de cancer

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că măsurile fiscale stabilite de coaliţia de guvernare afectează mai multe segmente din zona sănătăţii. El a precizat că poate cea mai importantă măsură din acest domeniu vizează creşterea numărului

MAI dezminte un fals care circulă în online: „Ilie Bolojan NU a fost implicat în niciun accident rutier”

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis joi că premierul Ilie Bolojan nu a fost implicat în niciun accident rutier, după ce în spațiul online au apărut postări care anunță moartea premierului. „Semnalăm faptul că în mediul on-line, pe conturi

Marcel Ciolacu critică „austeritatea orabă” propusă de guvernul Bolojan. „România nu este în niciun colaps economic”

Adevarul acum 56 minute
Marcel Ciolacu denunţă campaniile de panicare a populaţiei şi măsurile de austeritate „oarbe”, despre care susţine că vor afecta în mod grav economia țării.

Sorin Grindeanu ameninţă: „voi fi primul care solicit demiterea conducerii Fiscului”

Mediafax acum o ora
Mesajul a fost trimis pe Facebook. „ANAF are, de ieri, un nou preşedinte. Am înţeles perfect motivele pentru care prim-ministrul îşi asumă o nouă conducere a Fiscului, instituţie-cheie pentru aplicarea Pachetului fiscal anunţat tot ieri. Românii nu

Astrid Fodor, primarul Sibiului, a dat informații la Securitate. De ce nu a fost declarată colaborator, conform CNSAS

Adevarul acum 37 minute
Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a furnizat în trecut informații către Securitate, sub numele „Aurora”, potrivit unei adeverințe publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Cu toate acestea, Astrid Fodor

Vremea

București
acum

31°
joi

17°/32°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/32°
dum.

20°/37°
Iasi
acum

31°
joi

17°/32°
vin.

19°/34°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

28°
joi

18°/29°
vin.

19°/28°
sâm.

22°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

33°
joi

15°/33°
vin.

17°/35°
sâm.

15°/31°
dum.

16°/35°
Timisoara
acum

36°
joi

15°/36°
vin.

17°/40°
sâm.

19°/35°
dum.

20°/40°