Mexico City găzduieşte în acest weekend summit-ul miniştrilor Finanţelor şi guvernatorilor băncilor centrale din statele G20, pentru o nouă rundă de discuţii pe marginea crizei datoriilor de stat din zona euro, care se vor concentra probabil pe resursele FMI.
Oficialii americani, chinezi şi japonezi vor cere probabil încă odată liderilor zonei euro să angajeze mai multe resurse proprii în soluţionarea crizei datoriilor de stat înainte de a cere ajutor din afară, transmite Bloomberg.
Pe de altă parte, oficialii europeni vor face presiuni pentru a determina celelalte state G20 să suplimenteze contribuţiile la Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru a ajuta la rezolvarea crizei.
Administraţia Obama îşi va păstra probabil poziţia recentă, solicitând zonei euro să-şi consolideze mecanismele de siguranţă pentru a împiedica deraierea datoriilor ţărilor din sudul regiunii, precum Italia şi Portugalia, către o direcţie nesustenabilă.
Miniştrii Finanţelor şi guvernatorii băncilor centrale din statele G20 - cele mai mari economii ale lumii - se întâlnesc în Mexic la patru zile după ce Uniunea Europeană a aprobat al doilea pachet de finanţare externă a Greciei, de 130 miliarde euro, în timp ce FMI avertizează că incertitudinile privind sustenabilitatea datoriilor de stat ar putea provoca o nouă rundă de recesiune mondială.
În timp ce China, Japonia, Brazilia şi Mexic - statul care deţine preşedinţia rotativă a G20 - au sugerat că sunt dispuse să ajute zona euro, SUA încă nu dă semne că ar vrea să contribuie.
"Europa va fi, implicit, principala temă politică de conversaţie, prin prisma a ce va fi nevoie pentru a creşte contribuţiile la FMI. Europenii şi-au dat seama cu claritate că trebuie să acţioneze primii", comentează Jacob Kirkegaard, cercetător la Peterson Institute for International Economics din Washington, într-un interviu pentru Bl