Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât costă o oră de zbor cu Air Force One, avionul prezidenţial american

Publicat in Gandul, vineri 24 februarie 2012 ·

Costurile deplasării cu aeronava prezidenţială americană Air Force One se ridică la 179.750 de dolari pentru o oră de zbor, în anul fiscal 2012, a declarat maiorul Michelle Lai, pentru ABC News.

Această sumă include combustibilul, consumabilele de zbor, reparaţiile şi întreţinerea aeronavei şi a motorului. Salariile piloţilor şi însoţitorilor nu sunt incluse, deoarece acestea sunt plătite indiferent dacă avionul este folosit sau nu, a explicat Lai.

Prin urmare, deplasarea efectuată joi de preşedintele Barack Obama în statul Florida ar fi costat cel puţin 674.000 de dolari numai pentru zborul Air Force One. În acest stat, preşedintele a susţinut un discurs despre proiectul de buget, apoi a participat la trei reuniuni de strângere de fonduri. Deplasarea de trei zile săptămâna trecută, în trei state, care a inclus două evenimente oficiale şi opt de strângere de fonduri, la care campania preşedintelui a colectat peste opt milioane de dolari, a generat costuri de zbor de 2,1 milioane de dolari.

În ceea ce priveşte proporţia acestor costuri acoperită de campania electorală a lui Obama, experţii afirmă că legislaţia este foarte neclară, iar practica rambursării ţine într-o anumită măsură de "onoare". Campania lui Obama a rambursat până acum peste 1,5 milioane de dolari pentru călătorii în acest ciclu electoral, potrivit datelor Comisiei Electorale Federale.

Secretarul de presă al Casei Albe Jay Carney a explicat săptămâna trecută că administraţia respectă toate regulile şi exemplele precedente pentru călătoriile prezidenţiale cu dublu scop.

Conform regulilor, costurile călătoriilor oficiale ale preşedintelui sunt suportate de contribuabili, în timp ce deplasările politice sunt achitate de comisia de campanie a candidatului. Atunci când călătoriile au dublu scop, oficial şi politic, costurile trebuie împărţite.C\

Costurile deplasării

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu a discutat cu Viktor Orban România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum 38 minute
Începând cu data de 1 ianuarie, România și Ungaria vor intra împreună în spațiul Schengen, începând cu prima zi a anului viitor. Din 31 martie, România și Bulgaria au intrat în spațiul Schengen doar cu frontierele aeriene și maritime. De la 1 ianuar

România a primit azi o veste URIAȘĂ de la Comisia Europeană cu privire la Schengen: „Urmează decizia oficială”

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat că România va aparține pe deplin spațiului Schengen.

ANAF avertizează cu privire la reapariţia mesajelor false transmise în numele instituţiei

G4Media acum 21 minute
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează contribuabilii cu privire la reapariţia unor mesaje false transmise în numele său, care pot conţine informaţii înşelătoare, solicitări nejustificate sau linkuri periculoase ce le pot pune

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 2 ore
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Orban: Conform planurilor, de la 1 ianuarie voi putea conduce până la Bucureşti fără vreun control

Mediafax acum 44 minute
România şi Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea la Schengen. Decizia finală va fi luată la Bruxelles pe 12 decembrie. Premierul Ungariei: Libera circulaţie între Budapesta şi Bucureşti ar putea începe din 1 ianuarie.

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum 2 ore
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

Alegeri Prezidențiale 2024 18.008.480 de alegători, înscrişi în listele electorale permanente

Ziua Constanta acum 13 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința opiniei publice situația numărului de alegători valabil pentru alegerea Președintelui României din data de 24 noiembrie 2024. Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale p

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 2 ore
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Românii nu mai au nevoie de viză pentru a călători în China

Wall-Street.ro acum o ora
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beiji

Video Marcel Ciolacu și Viktor Orban au anunțat, de la Budapesta, intrarea României în Schengen

Adevarul acum 15 minute
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, efectuează vineri, 22 noiembrie, o vizită oficială la Budapesta, având ca scop consolidarea procesului de integrare completă a României în Spațiul Schengen.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/4°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°