Propunerea a venit din partea organizatorilor unui eveniment in Groznii, Cecenia. Managerul de booking international al Andei a primit un telefon prin care i s-a propus un concert in aer liber in Cecenia, in fata unui public de zeci de mii de persoane. Cand a auzit ca este vorba de Cecenia, de teama unor posibile atentate, Anda Adam a ridicat tariful concertului la 50.000 de euro sperand sa fie refuzata.
Surprinzator, organizatorii s-au aratat dispusi sa ii plateasca aceasta suma, cel mai mare onorariu pe care l-ar fi primit un artist roman, dupa Inna. Anda a refuzat insa chiar si onorariul de 50.000 de euro, din motive de siguranta si, dupa ce s-a documentat, a decis ca este prea riscant sa ajunga alaturi de echipa ei in aceasta tara.
"Chiar daca suma pe care urma sa o primesc era foarte mare, am considerat ca este mai important sa nu risc. Este vorba, in fond, si de viata mea si a dansatorilor, a unei intregi echipe cu care ar fi trebut sa ma deplasez in Cecenia. Mi s-a oferit paza, garzi de corp, dar prefer sa muncesc mai mult pentru acesti bani, in Romania sau in alte tari, in conditii de siguranta!", a mărturisit Anda Adam pentru Spy. Anda Adam şi Victor Slav s-au bronzat în Cancun! Află ce i-a atras la această destinaţie de vacanţă! VIDEO Anda Adam, o viitoare gimnastă de succes? Uite ce acrobaţii face în camera de hotel! Anda Adam şi Victor Slav s-au bronzat în plină iarna în Cancun! Vezi cum s-au distrat în Mexic

Surprinzator,