Înainte să parcurg Ţinutul Celălalt, mi-a fost teamă că ambiţiile „conceptului“ anunţat nu aveau să fie în suficientă măsură confirmate. Cu atît mai mult cu cît – din punctul meu de vedere – proiectele ingenioase ale scriitoarei Ruxandra Cesereanu au, dincolo de graţia sofisticată, fantezistă, polifonică şi policromă, o serie de neajunsuri structurale: mai întîi, aerul de atelier creative writing demonstrativ şi de artizanat didactic ambalat jucăuş; în al doilea rînd, afectarea culturalistă şi copilăros-mîţîită a vocii auctoriale ce se pune, cochet, în scenă pentru a-şi perturba „pisălog“ personajele şi lumile sale imaginare, transformînd fantasme psihedelice forte („schizoidie“, „delir“ ş.cl.) în gadgeturi inofensive. Însă prolificitatea editorială debordantă a polivalentei autoare clujene a dat, în ultimii ani, semne importante de reviriment, inclusiv în poezie; şi doar răuvoitorii vor nega faptul că există, deja, o marcă înregistrată a scrisului său şi a proiectelor creative aferente. Un discurs postsuprarealist seducător Chiar dacă parte din ceea ce m-a ţinut de multe ori la distanţă de literatura Ruxandrei Cesereanu se regăseşte şi aici, nu pot să nu constat că Ţinutul Celălalt, noul experiment poetico-ficţional realizat de ea împreună cu foarte tînărul poet Marius Conkan (n. 1988), are suficiente date pentru un rebranding nu doar insolit, ci şi convingător. Ideea le-a venit, după propriile mărturisiri, de la atelierele Centrului de Cercetare a Imaginarului „Phantasma“, unde colaborează de cîţiva ani (în plus, Conkan vădeşte nu doar preocupări practice, ci şi teoretice în acest sens, ca „doctorand în literatură comparată cu o teză despre lumi alternative“). De pe coperta a patra a prezentului poematicon fantezist de peste 200 de pagini sîntem înştiinţaţi că avem de-a face cu „o poveste despre un băieţel şi o fetiţă bolnavi de sindromul Down, care trăiesc î