Ministrul Muncii, Claudia Boghicevici, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că ministerul lucrează la "o listă neagră" cu proiectele finanţate prin fonduri europene, care sunt ineficiente şi nu şi-au atins indicatorii, iar în viitor beneficiarii acelor proiecte să nu mai aibă acces la fonduri, informează Mediafax.
"Vrem să întocmim o listă de proiecte ineficiente, care nu şi-au atins indicatorii şi obiectivele. Aceşti beneficiari trebuie să nu mai aibă acces la fondurile europene", a spus Boghicevici.
Întrebată dacă ar putea da exemple de astfel de proiecte ineficiente, Claudia Boghicevici a răspuns că se lucrează la întocmirea acestei "liste negre".
Boghicevici a adăugat că al doilea pas pe care Ministerul Muncii şi-l propune în această perioadă este să ofere un suport beneficiarilor fondurilor acordate pentru dezvoltarea resurselor umane.
"Al doilea pas pe care eu mi l-am propus în această perioadă este acela de a oferi un suport unitar beneficiarilor, prin redeschiderea help-desk-urilor şi de a oferi audienţă. Oamenii trebuie să poată veni aici şi să stea de vorbă, să li se explice, pentru că a fost prea mult mister în jurul acestor OIR-uri. Oamenii trebuie să aibă acces la informaţie şi să li se dea informaţii unitare", a spus Boghicevici.
Potrivit sursei citate, o prioritate va fi şi declaraţia antifraudă pe care beneficiarii şi funcţionarii trebuie să o realizeze, astfel încât să nu existe suspiciuni.
"Al treilea pas pe care ni l-am propus este acea declaraţie antifraudă pe care beneficiarii şi funcţionarii trebuie să o realizeze, astfel încât să nu existe suspiciuni, să nu existe nicio îndoială că le-a fost solicitat un beneficiu, direct sau indirect, legat de punerea în plată. Am făcut paşi concreţi. În această perioadă am mobilizat tot personalul din AM POSDRU, am făcut protocoale de colaborare cu OIR-urile şi am reuşit să re