Saşii ardeleni au fost una dintre ţintele predilecte ale represiunii bolşevice după anul 1945.

Transilvania noastră, după stabilirea germanilor cu peste 800 de ani în urmă pe aceste ­meleaguri, a devenit, prin hărnicia, ordinea şi spiritul novator, un fel de land translatat firesc pe pământul nostru daco-roman. Aşa se pot explica toate prefacerile şi elementele de civilizaţie umană aduse cu ei şi regăsite şi azi în toate localităţile unde au trăit saşii. Cum tot aşa se explică şi spiritul de sacrificiu la nevoie, al acestei populaţii, uneori împins până la martiriu. Mă refer la Ştefan Ludwig Roth, martirizat chiar în cetăţuia Clujului în timpul Revoluţiei de la 1848, învinuit şi de faptul că a susţinut, sus şi tare, că naţionalităţile conlocuitoare au, ca limbă de translaţie şi de înţelegere, limba română.

Dilema retragerii germanilor din România

Ei bine, peste ani, adică imediat după 23 august 1944, când armata germană, neputând face faţă puhoiului bolşevic, se retrăgea precipitată spre hotarele ţării sale, unii lideri ai fostului Grup Etnic German, mai ales un lider de la Braşov, susţineau şi propagau agitat teoria potrivit căreia şi saşii din Transilvania trebuie să se retragă o dată cu aceste trupe. În acest context, iată, un alt Roth, Hans Otto, care a fost timp de 20 de ani, în perioada interbelică, reprezentantul minorităţii germane în Parlamentul României, senator de drept, îndemna populaţia de origine germană să stea pe loc, să nu-şi părăsească pământul şi atelierele din locurile hărăzite de Dumnezeu, pentru că aici s-au născut şi au trăit în pace cu românii şi, unde a fost cazul, şi cu maghiarii.

Chiar fiul său a fost trimis ­să-şi facă stagiul militar în armata română (timp de şapte ani), deşi dacă unii l-au considerat „trădător". În acest context, saşii, precum şi şvabii l-au ascultat pe Roth, cu mici excepţii, şi nu ­şi-au pă