Pentru elaborarea studiior speciale de evaluare a stării resurselor biologice din flora şi fauna salbatică, care se exploatează şi se valorifică în diferite scopuri economice şi sociale, este necesară realizarea evaluării efectivelor pentru speciile de animale sălbatice strict protejate, respectiv: ursul brun, lup, râs şi pisică sălbatică.
Potrivit Directorului Executiv al A.R.P.M. Piteşti, domnul Zoltan KALMAN: ”În acest sens, gestionarii fondurilor cinegetice, trebuie să realizeze, conform legilaţiei în vigoare, programarea acţiunilor de evalure a efectivelor şi apoi să o transmită Agenţiilor pentru Protecţia Mediului şi Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic şi Cinegetic.
În data de 23 februarie 2012, Biroul Arii Protejate din cadrul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Piteşti, a convocat reprezentanţii celor 12 gestionari ai fondurilor de vînătoare constituite în judeţul Argeş, în vederea întocmirii programării acestor acţiuni, pentru sezonul de vânătoare 2012-2013 .
În urma discuţiilor purtate în cadrul întâlnirii, s-a stabilit, de comun acord, ca perioada de evaluare să aibă loc între 27 februarie 2012 şi 20 aprilie 2012. În funcţie de evoluţia vremii şi informaţiile furnizate de personalul de teren al gestionarilor se stabilesc 3 zile pentru fiecare fond de vânătoare, se arată într-un comunicat al ARPM Pitești.