Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şansă de angajare pentru şomeri

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 25 februarie 2012 ·

Aproximativ 40 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă s-au întâlnit vineri, la Craiova, cu câţiva angajatori din Dolj în cadrul evenimentului „Dialogul Muncii“. Evenimentul, organizat de Centrul pentru Reintegrarea Şomerilor, se desfăşoară în cadrul proiectului „Munca pe primul loc“, cofinanţat prin POS DRU, şi reprezintă o nouă formă de mediere între angajatori și persoanele care își caută un loc de muncă. „Este un eveniment pe care noi îl organizăm în ultima zi de vineri a fiecărei luni, prin care încercăm să ajutăm oamenii care sunt în căutarea unui loc de muncă, beneficiari ai Centrului nostru, să obţină un job. Este o întâlnire de tip deschis în care potenţialii angajaţi se află faţă în faţă cu cerinţele angajatorilor şi pot să vadă cum decurge un interviu. Participanţii chiar pun întrebări şi vor să ştie mai multe lucruri despre ce condiţii oferă companiile respective, ce locuri de muncă au şi care sunt criteriile de angajare şi de lucru“, a declarat Cristina Toma, manager resurse umane la Asociaţia Şanse Egale pentru Fiecare, asociaţie care derulează proiectul „Munca pe primul loc“.

„Dacă nu te angajează nimeni de la început, nu poţi să capeţi experienţă“

Persoanele aflate în căutarea unui job care au participat la evenimentul din Craiova fac parte din toate categoriile - de la tineri fără experienţă până la persoane trecute de 45 de ani, cu experienţă, dar care nu-şi mai găsesc de lucru în domeniile în care au activat până acum. „Am terminat Facultatea de Electrotehnică în 2006, specializarea Inginerie aerospaţială. Pentru că în Craiova nu se poate găsi nimic de lucru în domeniul ăsta, m-am gândit să mă reprofilez. Am urmat un curs de masaj şi după aceea un curs de secretariat. Totuşi, în tot acest timp mi-a fost foarte greu să-mi găsesc de lucru. Majoritatea angajatorilor cer experinţă şi, dacă nu te angajează nimeni de l

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 4 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum o ora
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 2 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum 20 minute
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum o ora
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 3 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum o ora
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/33°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°