Ieri, mai multi ieseni s-au trezit cu masinile distruse din cauza zapezii cazute de pe acoperisuri, motiv pentru care vor trebui sa scoata bani multi din buzunare pentru reparatii.
O masina a fost distrusa chiar in curtea Spitalului Sf. Spiridon Iasi, dupa ce zapada cu gheata de pe acoperisul Clinicii de Oftalmologie s-a prabusit peste ea. Este vorba despre o Dacie Logan, soferul alegandu-se cu parbrizul spart si cupola distrusa. Conducatorul auto a fost avertizat printr-un afis sa nu parcheze in zona din pricina caderilor de zapada si turturi de pe acoperis. "E distrusa toata partea de sus si parbrizul. Nici nu stiu daca mai pot circula cu ea in conditiile astea. Am parcat aici pentru cinci minute, ca am pe cineva in spital si uite ce s-a intamplat", a spus suparat proprietarul. Dupa incident, conducerea spitalului a hotarat curatarea acoperisurilor, incepand cu cel de la intrare. "Nici nu mai este zapada acum. Toata-i numai gheata. Daca-ti cade asta in cap, aici ramai", a spus portarul unitatii medicale.
Un morman de zapada a cazut chiar si pe scarile de la intrarea in clinica de Diabet, dar, din fericire, in acel moment nu se afla nici o persoana in zona. "Dimineata am patit-o si eu in aceasta zona. Eram la fumat cu colegii si un morman de zapada a cazut fix langa mine. Daca eram jumatate de metru mai incolo, imi cadea in cap", s-a plans o studenta.
Tot ieri, un incident similar a avut loc in zona Rapa Galbena, unde un autoturism Renault Laguna a fost distrus de zapada cazuta de pe un salon de infrumusetare. Proprietara masinii parcase sub acoperisul cladirii fara sa se gandeasca la ce s-ar putea intampla. La mai putin de 10 minute dupa ce a intrat in salon, un morman de zapada s-a prabusit peste parbriz si capota, acestea fiind distruse in totalitate.
Ieri, mai multi ieseni s-au trezit cu masinile di