Producătorul auto Nissan, inclusiv divizia premium Infiniti, inițiază o campanie de verificări în service-urile proprii pentru aproximativ un sfert de milion de autoturisme, Juke, Micra și M. Sursa: NISSAN
Nissan a anunțat că va invita la service aproximativ 250.000 de autoturisme aparținând, între altele, gamelor Micra, Juke și Infiniti M, din cauza unor probleme tehnice care pot apărea la motoarele cu injecție.
Este vorba de o conexiune deficitară la nivelul senzorului de presiune, care, în timp, din cauza vibrațiilor, s-ar putea desprinde, situație care ar putea genera scurgeri de combustibil.
Acțiunea de verificare a mașinilor în service-urile Nissan are implicații globale. Deocamdată se cunoaște că mai bine de o treime din totalul intervențiilor se va face asupra unor autoturisme comercializate în Japonia, informează ”Reuters”.
Potrivit Nissan, până în prezent nu a fost consemnat niciun accident cauzat de această problemă.