Am spus-o şi o mai spun. Poate la infinit! România are nevoie de solidaritate. Există sute de oameni care se lăfăie în diferite topuri drept milionari şi care n-au dat un leu pentru binele semenilor, pentru comunitate. Îmi veţi spune că e o idee comunistă, bolşevică. Ei bine, nu! Când Statele Unite ale Americii erau datoare la ONU un miliard de dolari, Ted Turner a făcut o donaţie publică.
Daţi-mi un exemplu când marii bogătaşi, Ţiriac, Patriciu,Vântu, au pus mână de la mână şi au finanţat un program coerent în sprijinul celor mulţi, celor săraci. Sau când a fost Viorel Cataramă ultima oară la un azil de copii. De marea conştiinţă Copos, nici nu mai vorbesc, pentru că generozitatea sa este mult prea cunoscută.
Un miliardar îmi spunea zilele trecute, zâmbind cinic, dar şi ironic, că el nu dă bani la cei săraci şi la biserici, ci numai la curve. Uscai-ar Dumnezeu mâna! Cu o astfel de mentalitate e greu să schimbi ceva în această ţară. A fi bogat nu este un păcat, dar este strigător la cer dacă nu ştii să-ţi foloseşti bogăţia. În timp ce în ţările civilizate a dona este un termen ajuns obligatoriu în educaţia preşcolarilor, la noi, a oferi ceva unui sărman aduce a slăbiciune. A avea inimă şi sentimente e un delict în actualul high-life românesc.
Miliardarii noştri au senzaţia că trăiesc într-o lume paralelă, iar ceea ce se întâmplă în jurul lor nu-i afectează. Numai la noi există nesimţirea aceasta a bogătaşilor de a-i sfida pe toţi, de a-i umili pe cei săraci, de a-şi etala precum nişte piei roşii capturile făcute. În plus, au o atitudine de stăpânitori, de grofi, de oameni cărora li se cuvine totul. Puneţi un milionar american lângă un milionar român şi veţi vedea imediat diferenţele.
Ce nu înţeleg proştii ăştia cu bani este că nu poţi fi fericit într-o ţară nefericită. Că nu pot trăi în alt spaţiu, cu toţi banii lor! În România, bunul-simţ es
