Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miri pentru o zi la Muzeul Satului Bucovinean

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 februarie 2012 ·

Vizitatorii Muzeului Satului Bucovinean din acest weekend vor avea parte de o surpriză plăcută. Cei care vor ajunge azi și mâine la muzeu vor putea vedea pe viu tradițiile organizării nunților în Bucovina.

Pe lângă ocazia de a trăi pe viu experiența perechilor de miri din Bucovina, vizitatorii vor avea ocazia să se căsătorească, pentru o zi, după toate regulile și tradițiile locului.

Programul Festivalului cuprinde scenete de teatru, recitaluri de muzică și dansuri bucovinene, lecții de dans, proiecții de film și expoziții de fotografii cu nunțile de altă dată. Fundația Culturală Artex, în colaboare cu Muzeul Satului Bucovinean din Suceava, organizează Festivalul „Nunta în Bucovina” cu scopul de a promova acest obiectiv turistic unic și tradițiile specifice zonei, susțin reprezentanții fundației.

FOTOGALERIE Porc tăiat după obiceiuri străvechi la Muzeul Satului Bucovinean

Festivalul, realizat în cadrul proiectului „Muzeul Satului Bucovinean – tradiție și obiceiuri”, selectat în cadrul Programului Operațional Regional și co-finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională 2007-2013 “Investim în viitorul tău!”, le va dezvălui vizitatorilor aspecte inedite ale unuia dintre momentele de răscruce din existența umană – nunta - și ale obiceiurilor ce însoțesc acest ritual în zona bucovineană.

Organizat în apropierea Cetăţii de Scaun a Sucevei, Muzeul Satului Bucovinean pune în valoare patrimoniul arhitectonic de factură populară din Ţara de Sus. Cel mai tânăr dintre muzeele în aer liber ale României, a luat formă în deceniul al VIII-lea al secolului trecut, când satul bucovinean dispunea de nenumărate monumente de arhitectură populară, şi a prins contur după 1990, când noi gospodării şi instalaţii tehnice populare au fost transferate, reconstruite şi deschise publicului vizitator.

Rămâi pe suceava.adevar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 57 minute
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ministrul Economiei: Sunt convins că nu o să treacă vara fără a avea tema de proiectare pentru drona românească

Mediafax acum 55 minute
„În acest moment sunt două memorandumuri semnate în două grupuri de lucru, care includ societatea Carfil SA, care este filială a ROMARM. Unul dintre ele are ca obiectiv de a vedea dacă prevederile legale din România pot fi îmbunătăţite pentru a avea

Anunțul care îl înfurie pe Putin. Ucraina și Republica Moldova încep oficial negocierile de aderare la UE

Ziare.com acum o ora
Cele 27 de țări ale Uniunii Europene au confirmat că marțea viitoare vor deschide negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, a anunțat vineri președinția belgiană a Consiliului UE pe rețeaua X. Miniștrii de finanțe ai UE, reuniți la Lux

Guvernul anunţă o schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare. Ce buget alocă

Wall-Street.ro acum 22 minute
Ministrul Economiei, Radu Oprea, anunţă o schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, cu un buget de 600 de milioane de euro pentru patru ani, dintre care 149 de milioane în 2024. "Paşii care urmează după aprobarea de astăzi a hotărârii

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum 2 ore
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

32°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°