Nicolae Onţanu, Liviu Negoiţă, Cristian Popescu Piedone şi Cristian Poteraş vor fi candidaţii PDL la primăriile sectoarelor 2, 3, 4 şi 6 iar candidatul pentru Primăria Generală urmează să fie stabilit până la data de 15 martie, au declarat surse din PDL pentru Mediafax.
Conform acestora, „pentru sectoarele 1 şi 5 se aşteaptă rezultatele sondajelor. Un sondaj a fost făcut pentru stabilirea candidatului pentru Primăria Capitalei, iar în acesta a ieşit pe primele locuri Silviu Prigoană, dar urmează să fie făcut un alt sondaj, astfel încât până la 15 martie să fie stabiliţi toţi candidaţii”, au arătat sursele.
PDL a stabilit candidaţii pentru primăriile de sector şi numele respective urmează să fie anunţate printr-o „strategie pozitivă”, partidul având şase mari să mai câştige cel puţin o primărie pe lângă cele două pe care le are în prezent”, a declarat Elena Udrea, vicepreşedinte PDL.
„Ne-am fixat candidaţii la toate sectoarele, la Bucureşt. O să-i anunţăm în perioada următoare, cu o strategie potrivită. Suntem la finalul evaluării şi sunt convinsă că PDL la Bucureşti va face o surpriză frumoasă, pentru că nu doar avem în acest moment două sectoare în care deţinem primăria, dar mai avem mari şanse să mai câştigăm cel puţin un sector”, a arătat Udrea.
Nicolae Onţanu, Liviu Negoiţă, Cristian Popescu Piedone şi Cristian Poteraş vor fi candidaţii PDL la primăriile sectoarelor 2, 3, 4 şi 6 iar candidatul pentru Primăria Generală urmează să fie stabilit până la data de 15 martie, au declarat surse din PDL pentru Mediafax.
Conform acestora, „pentru sectoarele 1 şi 5 se aşteaptă rezultatele sondajelor. Un sondaj a fost făcut pentru stabilirea candidatului pentru Primăria Capitalei, iar în acesta a ieşit pe primele locuri Silviu Prigoană, dar urmează să fie făcut un alt sondaj, astfel încât până la 15 martie să fi