Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biletele sunt la mall! Tichetele la România-Uruguay se vor găsi de azi în complexurile comerciale, iar de luni la National Arena

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 25 februarie 2012 ·

FRF a rămas cu mult peste 40.000 de bilete nevândute la amicalul cu Uruguay, după ce procesul de cumpărare online s-a încheiat în urmă cu două zile, şi trece acum la alte metode de a atrage fanii la stadion. În magazinele Altex şi Media Galaxy din Bucureşti, Timişoara, Braşov şi Constanţa, suporterii naţionalei îşi vor putea achiziţiona începând de azi bilete la România - Uruguay.

Forlan şi Suarez ar putea avea o surpriză neplăcută atunci când vor călca pe iarba de pe Naţional Arena! Cu cinci zile înainte de România - Uruguay, FRF a reuşit să vândă maximum o mie de bilete prin intermediul celor patru site-uri cu care colaborează şi există posibiluitatea ca tribunele celui mai modern stadion al ţării să fie mai mult goale la întâlnirea cu câştigătoarea Copa America. Pentru a evita un moment umilitor, federalii au trecut la o nouă etapă a vânzării biletelor pentru meciul de miercuri. Începând cu această dimineaţă, în reţeaua magazinelor de electronice şi electrocasnice Altex şi Media Galaxy din Bucureşti şi din alte trei oraşe mari ale ţării, Timişoara, Braşov şi Constanţa, fanii tricolorilor îşi vor putea procura bilete la amicalul de pe 29 februarie.

Copiii şi pensionarii, abia luni

La începutul săptămânii, FRF va deschide şi casele de bilete de la Naţional Arena. Acestea vor funcţiona în intervalul orar 9:00 - 20:00 şi vor fi deschise inclusiv în ziua meciului. Tot de luni va funcţiona şi casa de bilete din strada Maior Coravu, una special amenajată pentru distribuirea tichetelor de acces cu preţ redus pentru copiii sub 14 ani şi pentru pensionari. Aceştia vor plăti 5 lei pentru un bilet în sectoarele special amenajate de FRF.

Unde găsiţi bilete la România - Uruguay

Bucureşti - Magazinele Altex din Unirea Shopping Center, Liberty Center, Magazinul Obor

Magazinele Media Galaxy din Feeria Shopping Center, M

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dosarul Mineriadei: Secţia parchetelor militare a PICCJ a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Gelu Voican Voiculescu pentru infracţiuni contra umanităţii

News.ro acum 56 minute
Procurorul de la Secţia parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) care instrumentează Dosarul Mineriadei a dispus, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Gelu Voican Voiculescu, fost vicepr

Vlad Oprea, primarul din Sinaia, a fost reținut în dosarul presupusei șpăgi de la Nordis

Libertatea acum 15 minute
Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, a fost reținut pentru 24 de ore în dosarul DNA care investighează sumele de bani primite de edil drept mită de la diverși patroni, potrivit surselor judiciare citate de televiziunea Digi24.

Angajații din România care lucrează doar 4 luni și sunt plătiți tot anul: unde lucrează

Adevarul acum o ora
Telegondola din Mamaia operează doar patru luni pe an, în sezonul estival, însă cei 11 angajați, dintre care șase ocupă funcții de conducere, primesc salarii pe tot parcursul anului.

Cod galben de ceaţă în zone din 21 de judeţe, joi dimineaţa

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o serie de atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă valabile în următoarele două ore în zone din 21 de judeţe. Vizibilitatea în trafic este scăzută, anunţă Centrul Infotrafic. Astfel, în localit

Atac masiv cu rachete al forțelor ruse asupra orașului Zaporojie: un mort și cel puțin 25 de răniți

Libertatea acum 15 minute
Forțele lui Vladimir Putin au lansat în zorii zilei de joi, 23 ianuarie, un atac masiv cu rachete asupra orașului ucrainean Zaporojie. Un om a murit, iar cel puțin 25 au fost răniți, a transmis guvernatorul regiunii Zaporojie, Ivan Fedorov, relateaz

Un nou incendiu amenință Los Angeles. Flăcările se extind rapid

HotNews acum 4 ore
Un nou incendiu a izbucnit miercuri la nord de Los Angeles. Autoritățile au emis ordine de evacuare în această regiune deja pârjolită de foc, relatează AFP și Agerpres. Flăcările s-au extins rapid în împrejurimile lacului Castaic și au distrus 1.400

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 2,7%, ca serie brută, în primele 11 luni din 2024

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele 11 luni din 2024, faţă de aceeaşi perioadă din 2023, atât ca serie brută cu 2,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezo

În Craiova, un bărbat urmărit internațional pentru trafic de migranți a fost prins cu ajutorul aplicației eDac

Libertatea acum 15 minute
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, care a fost dat în urmărire internațională de autoritățile din Țările de Jos pentru trafic de migranți, a fost prins la Craiova cu ajutorul aplicației eDac, relatează News.ro.

Retragerea SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice - Miliardarul Bloomberg se angajează să contribuie financiar în locul guvernului

News.ro acum 4 ore
În urma anunţului lui Donald Trump privind o nouă retragere a SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, miliardarul american Michael Bloomberg s-a angajat joi să contribuie, în locul guvernului, la finanţarea internaţională a schimb

Şeful NATO spune că Europa va finanţa aprovizionarea Ucrainei cu arme americane

Mediafax acum 28 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, solicită, joi, Statelor Unite să continue aprovizionarea Ucrainei cu armament. El a declarat că Europa va plăti factura, relatează Reuters.

Vremea

București
acum

joi

2°/9°
vin.

5°/12°
sâm.

3°/8°
dum.

2°/9°
Iasi
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/9°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

6°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/4°
vin.

3°/9°
sâm.

1°/7°
dum.

1°/8°
Timisoara
acum

joi

1°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/11°
dum.

4°/11°