Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat ieri că Inspecţia Judiciară din subordinea sa s-a sesizat din oficiu "în legătură cu aspectele semnalate de instituţiile media româneşti în legătură cu anularea mandatului de executare a pedepsei la care a fost condamnat Dinel Staicu", urmând să facă verificările de rigoare.
"Azi, 24.02.2012, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu cu privire la aspectele apărute în mass-media în legătură cu decizia Curţii de Apel Bucureşti de a anula executarea condamnării la şapte ani de închisoare primită de Dinel Nuţu, fost Staicu, în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR). În raport de conţinutul articolelor de presă, Serviciul de inspecţie judiciară pentru judecători urmează a efectua verificări prealabile", a comunicat ieri CSM.
Dinel Staicu, alias Nuţu, după ce şi-a schimbat numele, a scăpat de pedeapsa de şapte ani cu închisoarea dată în dosarul Băncii Internaţionale a Religiilor, după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a admis contestaţia în anulare.
"Contestaţia în anulare depusă de Nuţu Dinel a fost admisă de Curtea de Apel Bucureşti, instanţa hotărând că aceasta este întemeiată. Ca atare, s-au anulat toate deciziile anterioare emise de CAB şi de Judecătoria Sectorului 4 în acest dosar. Totodată, s-a anulat mandatul de arestare şi s-a dispus eliberarea lui Nuţu Dinel din arest, dacă nu este arestat într-o altă cauză", a declarat pentru Curierul Naţional judecător Daniel Grădinaru, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Bucureşti, explicând că, practic, s-a rejudecat recursul formulat iniţial de Nuţu Dinel şi s-a decis că există deja autoritate de lucru judecat. "Din câte ştim, dosarul a fost judecat şi la Craiova, dar nu am primit încă documentele. Vom vedea când va fi emisă motivarea în acest dosar", a mai spus Grădinaru, precizând că sentinţa emisă miercuri de Curtea de Apel este definit