Guvernul a alocat primăriilor PDL cei mai mulţi bani pentru cheltuielile cu operaţiunile de deszăpezire efectuate în ultimele săptămâni, în condiţiile în care unele dintre primăriile PSD, mai numeroase pe lista avizată de Executiv, au primit şi sume individuale cuprinse între 2.000 lei şi 5.000 lei, informează Mediafax.
Majoritatea banilor au fost alocaţi, prin hotărâre, din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, inclus în bugetul de stat, pentru puţin peste 200 de primării PDL, care au primit astfel mai mult de 4,55 milioane lei.
Pe lista beneficiarilor au fost incluse şi circa 240 de primării PSD, dar fondurile transferate acestora nu au depăşit alocările pentru PDL, cifrându-se la aproximativ 4,4 milioane lei, multe dintre unităţi primind sume cuprinse între 2.000 lei şi 5.000 lei.
Banii au mai fost repartizaţi către 159 primării PNL (care au primit 2,8 milioane lei) şi unităţi administrative conduse de alte formaţiuni.
Guvernul Ungureanu continuă astfel o practică a Executivului Boc, când cei mai mulţi bani din buget, reprezentând de regulă sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, erau acordaţi preponderent către primăriile PDL. De aproape fiecare dată însă, Guvernul a susţinut că fondurile nu au fost alocate pe criterii politice, ci în funcţie de stadiul investiţiilor în derulare.
La sfârşitul anului trecut, premierul de atunci Emil Boc, preşedintele PDL, justifica alocarea fondurilor guvernamentale către primăriile conduse de PDL prin faptul că aceste primării nu primesc bani de la consiliile judeţene, conduse de PSD şi PNL, şi sunt obligate practic să solicite sprijinul Guvernului.
Senatorul PSD Dan Şova a acuzat, vineri, Guvernul că a alocat prin această hotărâre o sumă mult prea mică pentru deszăpezire în comparaţie cu solicitările autorităţilor din judeţele afectate, iar fondurile au fos