Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Modelul Nicoleta Macarencu şi-a făcut magazin şi a angajat-o pe Roxana Ilie

Publicat in Cancan, sâmbătă 25 februarie 2012 ·

După ce a renunţat la joburile din modelling, Nicoleta Macarencu nu a vrut să iasă definitiv din lumea modei, aşa că îşi dedică timpul unui site care vinde haine create de designeri români. Deşi îi ocupă din ce în ce mai mult timp, fotomodelul vede acest lucru mai mult ca pe o pasiune, decât ca pe o afacere şi îi place să se ocupe de tot ceea ce înseamnă această afacere: creaţie, shooting-uri, defilări de modă şi chiar stă de vorbă cu clientele.

"Este gândit ca un brand, cu o întreagă echipă în spate. Nu o să iasă nimeni în faţă să spună că «eu sunt designerul». Eu mă ocup de tot ce înseamnă promovare, însă îmi place să mă implic chiar şi în creearea hainelor, urmăresc evoluţia vestimentaţiilor şi mă ocup şi de prezentările de modă din diverse locuri. Chiar joi am avut două defilări, unde toată lumea a fost încântată", a declarat Nicoleta pentru CANCAN. Imaginea brand-ului este chiar prietena Nicoletei, fotomodelul Roxana Ilie, care a acceptat, după o pauză de doi ani în care nu a mai defilat, să pozeze pentru un calendar online. Deşi este "imagine", Roxana nu va participa la prezentările de modă din club, deoarece imediat după ce s-a căsătorit a decis să se retragă din modelling şi să acorde mai mult timp relaţiei sale. Drept dovadă că, joi noapte, Roxana a lipsit de la prezentarea de modă pe care Nicoleta a avut-o în clubul Princess. Cele mai cunoscute fotomodele de la noi, toate foste colege de podium cu Nicoleta Macarencu, au acceptat cu plăcere să îmbrace creaţiile care se găsesc în magazinul virtual al şatenei.

După ce a renunţat la joburile din modelling, Nicoleta Macarencu nu a vrut să iasă definitiv din lumea modei, aşa că îşi dedică timpul unui site care vinde haine create de designeri români. Deşi îi ocupă din ce în ce mai mult timp, fotomodelul vede acest lucru mai mult ca pe o pasiune, decât ca pe o afacere şi îi place să se ocupe de tot

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 11 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 11 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 10 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 11 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 6 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 8 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Eduard Hellvig: Am semnat astăzi adeziunea la PNL. Este nevoie ca liberalii să fie mai uniţi ca niciodată. România trăieşte un moment de răscruce

Mediafax acum 13 ore
• Fostul şef al SRI, Eduard Hellvig, anunţă marţi, într-o postare pe X, că a revenit în PNL, partid care s-a resetat şi trebuie să se pregătească pentru viitor • Eduard Hellvig spune că nu candidează la vreo funcţie, ci vrea doar să susţină PNL şi d

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 8 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°