Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVISTA PRESEI - 25.02.2012

Publicat in Bursa, sâmbătă 25 februarie 2012 ·

* ADEVARUL

* Explozie violentă într-un bloc din Iaşi: 16 apartamente distruse

O exolozie puternică a avut loc într-un bloc cu patru etaje din comuna Holboca, aflată în apropierea municipiului Iaşi. Silvia Spiridon, purtător de cuvânt ISU Iaşi, spune că sunt afectate 16 apartamente. "Momentan nu putem preciza cauzele exploziei, se fac cercetări la faţa locului", a spus Spiridon. Prefectul judeţului Iaşi, Dragomir Tomaşenschi, a declarat pentru România TV că autorităţile au luat toate măsurile necesare în urma exploziei din noaptea de sâmbătă spre duminică. Diana Cimpoieşu, coordonator SMURD Iaşi, a declarat că un bărbat este rănit şi a primit îngrijiri medicale. Victima, în vârstă de 36 de ani, a ajuns la spital cu arsuri de peste 30 la sută din suprafaţa corpului. Încălzirea apartamentelor din blocul afectat de explozie se făcea cu centrale de apartament alimentate cu gaz.

* Programul informatic nu a reuşit să ne scape de bâlbele din sistem

Un raport al Curţii de Conturi a arătat că Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a fost prost conceput şi executat. Acest sistem informatizat este de fapt un soft implementat cu scopul de a centraliza activitatea operatorilor din sistemul de sănătate. Cu ajutorul lui, se dorea eliminarea eliberării de reţete către bolnavi inexistenţi, evitarea apariţiei pacienţilor fictivi ori internările nejustificate. Din păcate, astfel de probleme nu au dispărut. În raportul Curţii de Conturi se specifică faptul că sistemul nu are capacitatea de a procesa raportările de la diferiţi furnizori de servicii medicale fără eroare şi operează cu întârziere ieşirea unui bolnav dintr-o categorie atunci când nu mai îndeplineşte condiţiile legale.

* România va împrumuta în acest an mai mulţi bani decât în 2011

Guvernul României are în acest an un necesar de finanţar

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Cod roşu de grindină şi vijelii în judeţele Iaşi şi Neamţ

BusinessMagazin acum 23 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri o avertizare cod roşu de vijelii şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi.

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum 28 minute
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

Wizz Air, anunț de ULTIMĂ ORĂ! Compania suspendă zborurile către o destinație de lux, adorată de români, începând de la 1 septembrie 2025

Cancan acum 20 minute
Wizz Air face o schimbare majoră și renunță la zborurile către o destinație de lux apreciată de români. Compania low-cost din Europa a decis să se concentreze din nou pe piețele din Europa Centrală și de Est. Wizz Air este una dintre cele mai mari c

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 3 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Dolj: Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a ameninţat un poliţist / Agentul fusese chemat deoarece bărbatul respectiv avea un conflict cu soţia sa

News.ro acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Dolj pentru 24 ore, după ce a provocat un scandal şi s-a certat cu soţia sa, iar apoi l-a ameninţat pe poliţistul chemat să calmeze situaţia. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°