Pe lângă modelele din România, agenţia lui Vali Pungă s-a extins şi în recrutarea persoanelor de peste hotare, anul acesta reuşind să dea lovitura pe piaţa modei cu un tânăr de numai 18 ani de origine rusă. Este vorba despre Janis, un model care locuieşte la Nicosia, în Cipru şi care s-a dovedit a fi o revelaţie în lumea modei masculine chiar dacă este doar un "new-face". Janis i-a uimit pe toţi cei prezenţi la Milano, la săptămâna modei de bărbaţi, acolo unde a prezentat pentru designeri cunoscuţi ca Valentino, Burberry, Gucci, Bottega Veneta sau Moschino.
Pe lângă acestea, Janis a fost modelul exclusiv pentru prezentarea Yves Saint Laurent la săptămâna modei masculine din Paris. Attitude Models este una dintre cele mai titrate agenţii de modele masculine din lume. "De programul de scouting al agenţiei mele, mă ocup personal, iar toţi băieţii pe care îi reprezint sunt descoperiţi de mine şi reprezentaţi exclusiv în lume. După ce Janis a reuşit să fie revelaţia prezentărilor de la Milano şi Paris, am avut surpriza să fiu contactat de către cele mai mari agenţii din lume pentru a mi se oferi diferite contracte", ne-a declarat Vali Pungă, managerul Attitude Models.
Pe lângă modelele din România, agenţia lui Vali Pungă s-a extins şi în recrutarea persoanelor de peste hotare, anul acesta reuşind să dea lovitura pe piaţa modei cu un tânăr de numai 18 ani de origine rusă. Este vorba despre Janis, un model care locuieşte la Nicosia, în Cipru şi care s-a dovedit a fi o revelaţie în lumea modei masculine chiar dacă este doar un "new-face". Janis i-a uimit pe toţi cei prezenţi la Milano, la săptămâna modei de bărbaţi, acolo unde a prezentat pentru designeri cunoscuţi ca Valentino, Burberry, Gucci, Bottega Veneta sau Moschino.
Pe lângă acestea, Janis a fost modelul exclusiv pentru prezentarea Yves Saint Laurent la săptămân