În noaptea de vineri spre sâmbătă, polițiștii săceleni au organizat o acțiune pentru prinderea suspecților de furturi din locuinţe şi anexe. Cu această ocazie, la ora 01.00, în zona Subobrej, au observat patru persoane care se deplasau pe câmpul dintre străzile Subobrej şi Martin Luther având asupra lor un moped.
„Persoanele respective au fost somate să se oprească, dar au fugit înspre strada Martin Luther. Întrucât nu s-au supus somaţiilor legale, poliţiştii au utilizat armamentul din dotare, trăgând 2 focuri de avertisment în plan vertical. Cele patru persoane, tineri săceleni de 16, 18, 20 și 21 ani, au fost prinse și conduse la sediul Poliției, unde polițiștii au stabilit că, în noaptea respectivă, au pătruns prin efracție într-o anexă de locuință, de pe strada Teiului, de unde au sustras mopedul și două oi. Suspecții majori au fost reținuți de polițiști și prezentați instanței de judecată, care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 20 de zile, iar minorul este cercetat în stare de libertate“, se arată într-un comunicat de presă al IJP Braşov.
Săcelenii spun că numărul de furturi din locuinţe s-a înmulţit în ulitma perioadă, tot mai mulţi reclamând că li s-au golit beciurile sau le-au fost furate buinuri şi bani. De exemplu, alaltăieri a fost spart un apartament in cariterul Stefan cel Mare.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, polițiștii săceleni au organizat o acțiune pentru prinderea suspecților de furturi din locuinţe şi anexe. Cu această ocazie, la ora 01.00, în zona Subobrej, au observat patru persoane care se deplasau pe câmpul dintre străzile Subobrej şi Martin Luther având asupra lor un moped.
„Persoanele respective au fost somate să se oprească, dar au fugit înspre strada Martin Luther. Întrucât nu s-au supus somaţiilor legale, poliţiştii au utilizat armamentul din dotare, trăgând 2 focuri de avertisment în pl