13 martie 1987
O femeie din sală: „Recitaţi-ne «Femeie a lumii»„. (Aveam să aflu, mai târziu, că mama mea, aflată pe un scaun discret din sală, i-a sugerat acelei femei ce titlu să ceară)
A.P. caută în carte poezia, n-o găseşte, se grăbeşte şi îmi întinde cartea, să i-o deschid la pagina cuvenită, spunând celorlalţi: „Femeie a lumii, n-am răbdare să te caut”. Până să găsesc eu pagina, Domniţa Ştefănescu se străduieşte să-mi dea o mână de ajutor, iar tanti Matilda are şi ea ceva de spus. Înconjurat de şoapte şi foşnete, tata se revoltă, în glumă: „Parcă m-au adus aici pe braţe dacă au ajuns să-mi sufle alţii ce e în cărţile mele”. După „Femeie a lumii”, pe care, până la urmă, o găseşte şi o recită, A.P. mai citeşte „Locul meu”. După final, în timp ce se aplaudă, tata se întoarce spre Ion Rotaru, care râde şi aplaudă mai puternic decât ceilalţi: „E bună asta cu poetul, aflat între criminali şi hoţi” (vers din ultima poezie).
Apoi autorul recită „Opinia mea”. Şeful Bibliotecii se ridică brusc, mulţumeşte tuturor participanţilor şi, în primul rând, poetului, spunând că manifestarea trebuie să se încheie. Dar, ca o surpriză plăcută, ne mărturiseşte că s-a înregistrat totul pe bandă magnetică. A.P. dă replica fără să aştepte:
„Ştiam că sunt înregistrat peste tot pe unde merg, aşa că am avut grijă să vă scot aparatul din priză încă de la începutul întâlnirii. Şi, pentru că văd că vreţi să ne despărţim cât mai repede, iar surprizele se leagă una de alta, să vă spun un banc, foarte potrivit, după vestea pe care mi-aţi dat-o, că ne-aţi înregistrat şi după ce am glumit că v-am scos aparatul din priză.
Pe patul de moarte, un om şi-a chemat la căpătâi pe cel mai bun prieten şi i-a spus: «Dragul meu, acum, înainte de a trece în lumea celor drepţi, nu pot să mor până nu-ţi mărturisesc tot ce am pe suflet: eu sunt acel ce te-a turnat la Securitate
