Instanţa ar urma să judece mâine solicitarea unor părinţi care au dat în judecată Ministerul Educaţiei, cu doar o săptămână înainte de startul oficial al perioadei de înscrieri. Dacă vor obţine, într-o primă fază, suspendarea noii proceduri, s-ar putea reveni la cea veche, mai permisivă.
Părinţii nemulţumiţi de ordinul ministrului Educaţiei prin care se stabilea o procedură mai riguroasă de înscriere a copiilor în clasa I şi cea pregătitoare ar putea afla mâine dacă aceasta se va suspenda, aşa cum ei au cerut instanţei.
"Avem patru grupuri, cu 80 de părinţi în total, care au contestat în justiţie ordinul după care se fac înscrierile şi mai exisă încă 80-100 de alţi părinţi interesaţi să deschisă şi ei proces", a declarat Mihai Radu, avocatul părinţilor. Într-o primă fază, părinţii au cerut suspendarea aplicării ordinului până la judecarea procesului pentru anularea actului respectiv.
O decizie în privinţa suspendării s-ar putea lua în circa 10 zile, în timp ce procesul de anulare ar putea dura şi câteva luni. Avocatul Mihai Radu a precizat că, în cazul în care se va obţine suspendarea, se va aplica vechea procedură privind înscrierile, adică Ordinul nr. 4925/2005.
O problemă destul de mare ar putea apărea în cazul în care unul dintre grupurile de părinţi va obţine suspendarea sau chiar anularea ordinului, în timp ce un alt grup va pierde procesul şi instanţa va decide că ordinul este legal. În această situaţie, se va apela la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care va decide dacă suspendarea se aplică pentru toată lumea. Numai că în acest caz, până se vor da clarificările necesare, va trece destul de mult timp şi deja se va intra în perioada de înscrieri.
Ministerul nu renunţă la ordin
După ce au aflat de procesele părinţilor, premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, au convenit că