Naţionala de handbal feminin tineret a României a obţinut o victorie, o înfrângere şi un rezultat de egalitate, în cele trei partide amicale disputate, în deplasare, cu reprezentativa Franţei.
Naţionala antrenată de Dumitru Muşi şi Costică Buceschi a câştigat prima partidă din Franţa, la Nisa, cu scorul de 27-21, iar în cea de-a doua, la Cannes, a pierdut, cu 22-25. În ultima dispută, sâmbătă, la Antibes, tricolorele mici au remizat, scor 22-22.
"Fetele au avut şi unele fluctuaţii în joc, au reuşit un meci bun în primul, apoi am pierdut, fără Eliza Buceschi, ce s-a accidentat, din păcate, prin minutul 5. Se pare că e vorba de o fractură la degetul unei mâini. Fără ea, la treilea meci, s-ar putea spune că Franţa a făcut un egal, nu noi, dar asta e", a declarat duminică, directorul tehnic al naţionalei României, Remus Drăgănescu, pentru MEDIAFAX.
Următoarea acţiune a naţionalei de tineret este preconizată în intervalul 12-29 martie, cu pregătire în ţară, înaintea mai multor meciuri de verificare. Meciurile din grupa a 4-a a preliminariilor CM din 2012 vor avea loc între 6-8 aprilie, în Turcia, România având programate confruntările cu Turcia, Islanda şi Rusia.
La turneul final din Cehia (1-15 iulie) sunt calificate deja naţiunea gazdă, Danemarca şi Olanda, ultimele două fiind finalistele CM din 2011. Celelalte echipe calificate se vor cunoaşte după preliminarii, adică primele două clasate din grupele 1-4, respectiv prima clasată din grupele 5-6.
Naţionala de handbal feminin tineret a României a obţinut o victorie, o înfrângere şi un rezultat de egalitate, în cele trei partide amicale disputate, în deplasare, cu reprezentativa Franţei.
Naţionala antrenată de Dumitru Muşi şi Costică Buceschi a câştigat prima partidă din Franţa, la Nisa, cu scorul de 27-21, iar în cea de-a doua, la Cannes, a pierdut, cu 22-25. În ultima dispută, s