Foto: Cristian Crisbăşan Există femei care încep să caute confidenţi masculini în afara cuplului. Ar trebui, mai degrabă, să se ducă la psiholog sau să constate, pur şi simplu, că ea şi partenerul s-au ales greşit de la început.
Cuplurile se însingurează după 35 de ani şi pentru că se încăpăţânează să creadă că sexul nu poate exista în afara dragostei şi iubirii, ca şi cum sexualitatea umană ar fi ceva condiţionat strict de exclusivitatea monogamă a unei relaţii. De parcă nu poţi mânca atunci când ţi-e foame decât dacă îţi satisfaci această funcţiune şi nevoie fundamentală împreună cu un partener, doar practicând un soi de monogamie fiziologică.
Femeile se mai însingurează după 35 de ani şi pentru că toată omenirea a fost manipulată să alerge bezmetic după un model utopic de fericire. Nu există o risipă mai mare de energie umană în istoria omenirii ca această luptă de a lua în posesie, ca pe un bun personal, ceva care nici nu ştim bine ce este. O căutare disperată ce se transformă, patologic, într-o obsesie bolnăvicioasă a perfecţiunii care răceşte, mortifică, sufocă, erodează şi ucide în doze mici, dar letale, zi de zi.
Femeile se mai însingurează după 35 de ani şi pentru că ele îşi asumă unilateral o formă egoistă de comunicare cu sexul opus şi vor ca tot dialogul să se poarte în conceptele, limbajul, ideile şi cadenţa impusă de percepţia lor asupra vieţii. De exemplu, întotdeauna un copil se va naşte exclusiv şi numai pentru că o femeie a dorit asta şi a luat singură această decizie, chiar dacă ea va lăsa impresia partenerului că este o hotărâre comună.
Femeile se mai însingurează şi pentru că dacă au găsit bărbatul potrivit, consideră că au fost norocoase. Dacă nu l-au găsit, spun că toţi bărbaţii sunt nişte nenorociţi nedemni de ele. Dar oricum, atunci când se împute treaba, ele nu-şi asumă responsabilitatea propriei alegeri – că au ales
