Presa din 1954 – dincolo de elementele clare, vizibile, de propagandă – conturează profilul unei ţări puternice, în faţa naturii şi a „crizelor“ ei. Partidul Muncitoresc Român a folosit abil calamitatea naturală pentru a face propagandă sistemului comunist.

Dar, cu certitudine, a fost mai mult decât propagandă. Altfel, după ninsorile şi viscolul din februarie 1954, ar fi urmat inundaţii catastrofale. Iar asta nu s-a întâmplat. De ce?

Marele prieten rus

Unul dintre motive – probabil cel care a contat cel mai mult – a fost existenţa unor „comandamente de prevenire a dezastrelor“ care şi-au făcut treaba. Veţi spune că a fost importantă solidaritatea românilor – ziarele scriau de aproape 500.000 de cetăţeni ai Bucureştiului, care ieşiseră la deszăpezire într-o singură zi, în perioada cea mai dură a viscolului. Cifrele pot fi simplă propagandă.

În alte zile se vorbeşte numai despre zeci de mii. Cert este însă că mulţi au ieşit cu lopeţile, să ajute la curăţarea străzilor. Au folosit şi ajutoarele venite din Uniunea Sovietică. Şase vagoane în care erau încărcate MAZ-uri, puternicele maşini de deszăpezit care croiau drum prin nămeţii Siberiei, cu tot cu mecanicii lor.

Erau apoi plugurile pentru căile ferate, venite tot din URSS, care eliberau drumul din Bucureşti la Vatra Dornei în numai o jumătate de zi. Cu mijloace poate mai puţin puternice, s-a dat şi anul ăsta zăpada din drum, însă numai până la marginea lui. Aici e diferenţa.

Prevenirea dezastrului

Ediţiile ziarului Scînteia din februarie 1954 trec în revistă câteva dintre „faptele eroice ale cetăţenilor“. În Bucureşti, spre exemplu, după ce străzile erau curăţate, una câte una, zăpada se urca în camioane şi era scoasă în afara oraşuluil, în câmp.

Nu mai puţin de 600 de camioane, provenind de la zeci de instituţii şi uzine, au fost folosite pentru decongestionarea Capitalei