După înfrîngerea din Olanda, Ilie Stan a trecut prin “fiorile gramaticii”, nu prin “fiorile” demiterii.

Revelatoare transcrierea declaraţiei lui Ilie Stan, la conferinţa de presă de după meci! Nu doar pentru că a pomenit despre dublarea salariului şi prelungirea contractului. Nu, nţ! Dar a articulat în chinuri o părere cap-coadă, într-o română mult mai precară şi mai tulbure decît cea vorbită de Bergodi şi Zenga. “Atît mie, cît şi jucătorilor mei avem de învăţat”, “vor fi jucători pe care să ne bazăm pe ei” etc.

Să nu ne grăbim totuşi să-l picăm rîzînd clasa pe antrenorul Stelei. Se întîmplă şi la case mai mari, mai elevate. La urma urmei, e treaba fiecăruia cum vorbeşte. Sigur, felul în care te exprimi dă seamă despre o anumită organizare şi “mobilare” mentală. Dar nu-i obligat nimeni să aibă ordine în gînduri şi să fie predispus la subtilităţi după o eliminare din Europa League.

Aşadar, Ilie Stan era bulversat după înfrîngere. Nu atît de bulversat încît să nu discute despre situaţia lui contractuală. Bulversat cît să nu se mai sinchisească de frazare şi regulile gramaticale. Cu cît încerca să-şi precizeze mai bine ideea, cu atît se înfunda în hăţişuri de sens. Tactica pe care o pregăteşte pentru meciul cu Mioveni a încăput într-o frază de roman experimental: “(…) şi atunci normal că adversarul va încerca să nu mai fie atît de pragmatic şi va încerca să se deschidă şi putem să marcăm gol sau goluri”. Putea s-o formuleze mai economic: “Prin pressing, vom obliga advesarul să se deschidă”. Însă nu suna la fel de avizat, de abscons.

Antrenorul Stelei nu se afla, clar, în forma maximă de comunicator. Nu e nici primul, nici ultimul antrenor de fotbal care-şi pierde şirul vorbelor, după un meci important. Însă, în general, nu doar acum, Ilie Stan are dreptul la o scutire din partea Gramaticii Academiei. În situaţia lui excepţională, de tehnician ca