Duminica, 26 februarie, sarbatorim Lasata Secului. Obiceiul crestinesc este ori sa ai invitati, ori sa te duci tu pe capul oamenilor. Sa te infiintezi pe capul lor ar fi infinit mai practic, daca n-ar exista traditia stramoseasca sa le duci flori, sampanie si, neaparat, un curcan gata fript.
Am inteles ca obiceiul cu curcanul e valabil mai mult prin tarile de ginta latina. Noi l-am luat de la francezi, ei de la italieni, iar italienii probabil ca l-au mostenit cine stie de cand.
Fireste, fiecare isi are obiceiul lui. La rusi, de exemplu, duci o rata sau o gasca, iar la nemti carnati. Nordicii sarbatoresc lasata secului cu peste, iar prin Spania se frig berbeci. Dar florile si sampania sunt valabile peste tot.
Problema noastra este ca florile ustura la buzunar, odata cu sampania platesti accize de te usuci, aproape ca la benzina, iar cursul curcanului in raport cu cursul dolarului are mereu un trend ascendent.
Una peste alta, tot mai convenabil este sa vina musafirii pe capul tau, sa rezolve ei problema curcanului, sa cheltuiasca pentru flori si sampanie, iar tu sa completezi cu sarmale, sprit si halvita. Halvita nu-i scumpa si faci fata onorabil, intrucat ea este un fel de simbol al Lasatei Secului si aminteste duios vremurile nostalgice ale copilariei.
Nostalgia mi se pare ciudata, nici macar nu-i vad explicatia si chiar ma intreb cum de a ajuns specialitatea asta turceasca in traditia romaneasca, unde serbam Lasata Secului, nu lasata Ramadanului.
Trebuie sa recunoastem ca aceasta frumoasa traditie nu este la fel cum era odinioara. Candva, Lasata Secului era sarbatoare mai importanta decat insusi Revelionul.
In orice caz, memorialistii nostri isi amintesc mai adesea de Lasata Secului, decat de anul nou. Chiar si patania faimosului Conu' Leonida s-a petrecut de Lasata Secului si nu cu
