Exista o veritabila furie populara care scurtcircuiteaza clasa politica romaneasca. Acest proces, de fiecare data deliberat sau nu, a fost declansat de Presedintele Traian Basescu. Si, ca o ironie a sortii, cu cat apar mai multe organizatii politice sau civice de tip popular, cu atat mai mult sansele partidului prezidential scad. La fel cum scade dramatic si oxigenul Presedintelui. Pana la urma, daca el va fi sufocat de ceva, acel ceva nu va fi USL, ci intreaga increngatura de minuscule dar galagioase grupuscule populare.
La scurt timp dupa instalarea in functia de sef al statului a lui Traian Basescu, acesta a mirosit o oportunitate care plutea in aer. Nu a fost singurul. Dar a fost primul vector politic care a actionat. Fortand orice regula sau logica democratica, el a transformat peste noapte, fara acordul membrilor si fara acordul electoratului care votase stanga, Partidul Democrat intr-un partid popular de dreapta. Care, inglobandu-i pe transfugii PNL, a devenit ceea ce astazi cunoastem sub numele de PDL. Viteza acestei scamatorii a fost atat de mare, incat nu a mai ramas timp nici pentru schimbarea simbolisticii partidului, a Imnului ori a statutului, care erau toate de stanga. A urmat, cum era si firesc, inscrierea in familia politica dominant europeana, cea a popularilor. Ce s-a intamplat mai departe?
In momentul in care au aparut primele semne ale unei caderi dramatice in materie de credibilitate, Traian Basescu si PDL au dat in bataiala. De aici, fel de fel de tentative de a schimba portocaliul in altceva, trandafirii in inimioara si discursul populist in altceva. Nu a fost suficient. Dar niciunul dintre aceste proiecte nu a putut fi dus pana la capat. In aceste conditii, Traian Basescu, in calitate de strateg politic, a recurs la formule noi. S-a gandit ca, fractionand prin multiplicare vectorii populari, el ar putea recastiga, folosind dife
