La debut ar fi fost o problemă de supraviețuire și de conservare a speciei. Și animalele sunt zgârcite, în felul lor. Noi, românii, excelăm la capitolul „stocare”, de la alimente până la banii din saltea. În literatură, pacatul zgârceniei e tratat, îndeobște, ca o pepinieră a satirei. Sursa: VLAD STĂNESCU
E al doilea păcat capital, "zgârcenia", o caracteristică umană, înscrisă în genele unora? O primă surpriză pe care o are gânditorul imparţial, privind opinia iudeo-creştină despre avariţie, este că presupune o imposibilitate. Să zicem că în interiorul unei mulţimi de oameni fiecare om îşi dăruieşte posesiunea unui alt om.
Dincolo de faptul că unul dupa altul vor fi avut o cantitate X de "lucruri", în cele din urmă grupul rămâne aidoma în ceea ce priveşte avutul. De ce-ai oferi, atunci, ce e al tău? Sună ca un slogan foarte bun: "Să îţi dai averea săracilor", urmărind posibilitatea ca unii, la rândul lor, deveniţi bogaţi, vor ajuta alţi săraci.
Psihiatrul Gabriel Diaconu explică: "Mesajul umanitar e cu atat mai interesant cu cât are şi-o ramificatie biologică. În orice comunitate, persoanele lipsite de posesiuni au o natalitate mai mare decât cei avuţi, ce vrea să zică pe undeva că pentru supravieţuirea speciei, deci şi a religiei acelei specii, e folositor să sărăceşti".
Pe de altă parte, criticul literar Alex Ştefănescu spune că avariţia e, în literatură, ori obiect de satiră, ori tratată ca o zgârcenie a sentimentelor.
La început a fost frica de foame
Omul nu e nici pe departe singurul cărăuş de bunuri puse deoparte pentru vremuri grele. Sunt păsări care fac asta, uneori ca ritual de împerechere, alteori ca o evidenţă complexă a adaptării la mediu. Sunt mamifere care fac asta, veveriţa fiind un exemplu sugestiv.
"Sub presiunea unor factori externi care ameninţă reproducerea respectivei vietăţi, ea
