Iranul a refuzat Greciei un transport de 500.000 de barili de ţiţei, în replică la sancţiunile Uniunii Europene împotriva Republicii Islamice, a anunţat astăzi agenţia semioficială iraniană Fars, preluată de Reuters. Sursa: Reuters
“Petrolierele care au venit pentru a transporta 500.000 de barili de petrol la o rafinărie din Grecia au trebuit să plece goale înapoi, după ce Iranul a refuzat să asigure transportul", a informat Fars fără a-şi face cunoscută sursa. Oficiali din ministerul Petrolului nu au fost disponibili pentru a comenta situaţia.
Petrolul “era destinat companiei Hellenic", a indicat agenţia de presă iraniană, dar un oficial de la Hellenic Petroleum a negat faptul că i-ar fi fost refuzat un astfel de transport. “Aceasta nu are nimic de a face cu noi... toate transporturile din Iran au fost procesate normal", a declarat acesta pentru Reuters, preluat de Agerpres.
Uniunea Europeană a decis în luna ianuarie să stopeze importurile de ţiţei din Iran din cauza programului nuclear contestat al acestuia, despre care occidentalii susţin că este destinat fabricării de arme. Teheranul dezminte acest lucru.
Iranul a încetat să vândă ţiţei companiilor britanice şi franceze săptămâna trecută, după ce Ministerul Petrolului a anunţat, la 4 februarie, că statul islamic îşi va reduce exporturile de petrol către “unele" ţări europene.
Comisia Europeană a informat că blocul nu va resimţi o penurie de petrol dacă Iranul îşi opreşte exporturile, deoarece dispune de un stoc suficient de mare pentru a-şi asigura nevoile circa 120 de zile.