Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Germania a recrutat 160 de voluntari care să ajute la combaterea evaziunii fiscale din Grecia

Publicat in Gandul, luni 27 februarie 2012 ·

Autorităţile germane au recrutat circa 160 de voluntari experţi în colectarea taxelor, care să meargă în Grecia pentru a ajuta la combaterea evaziunii fiscale, iar presa elenă scrie deja despre "o forţă de asalt formată din colectori de taxe germani", potrivit Financial Times, citat de Mediafax.

Măsura autorităţilor federale din Germania riscă să reaprindă tensiunile dintre Berlin şi Atena, potrivit publicaţiei britanice.

Cei aproximativ 160 de experţi urmează să se deplaseze în Grecia în cadrul unei iniţiative a UE şi FMI pentru îmbunătăţirea sistemului de colectare de taxe.

Un oficial guvernamental elen a reacţionat pozitiv la plan: "Astfel de asistenţă, pentru îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei administraţiei publice elene, este binevenită".

Sosirea oficialilor germani la Atena ar putea, însă, retrezi ostilitatea faţă de Germania, declanşată în ianuarie de un plan pentru numirea unui "comisar pentr buget", care să supravegheze finanţele Greciei.

Într-un articol de primă pagină din tabloidul elen ProtoThema, voluntarii germani sunt descrişi drept "o forţă de asalt formată din colectori de taxe germani".

Un oficial înalt din fiscul elen a spus: "Nu avem nevoie de ajutor din afară. Avem nevoie de computere mai bune şi de o mai bună cooperare cu alte departamente guvernamentale".

Voluntarii ar putea derula seminarii sau "proiecte pe termen lung", potrivit Ministerului de Finnaţe german. Toţi cei aproape 160 de experţi vorbesc engleza, iar aproximativ zece şi greceşte.

Creditorii internaţionali au crescut din nou presiunea asupra Greciei pentru combaterea evaziunii fiscale, estimată la 5-6 miliarde de euro anual, şi pentru rezolvarea situaţiei unor restanţe de circa 60 de miliarde de euro la plata de taxe, potrivit estimărilor Comisiei Europene şi FMI.

Taxele directe reprezintă mai puţin de jumătate din ven

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 8 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°