Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Echilibristica Angelei Merkel în Bundestag

Publicat in rfi, luni 27 februarie 2012 ·

Camera inferioară a Parlamentului german, Bundestagul, se pronunţă luni asupra ultimului plan de ajutor pentru Grecia. Agenţiile internaţionale de presă cred că parlamentarii vor da undă verde planului, dar pentru aceasta, cancelarul Angela Merkel va avea nevoie de susţinerea Opoziţiei. De ce?

Cel puţin zece parlamentari din coaliţia aflată la guvernare la Berlin îi fac viaţa dificilă cancelarului Merkel şi spun că vor vota împotriva planului de ajutor, în valoare de 130 de miliarde de euro, destinat Greciei. Dacă acestora li se vor alătura şi alţi deputaţi, şefa Guvernului de la Berlin va avea nevoie din nou de susţinerea Opoziţiei din Partidul Social-Democrat şi Partidul Verzilor, o nouă umilinţă pentru a obţine cele 311 voturi de care are nevoie.

Sub presiunea ultimului sondaj, care arată că 62% dintre germani se opun noului sprijin acordat Greciei, e probabil ca numărul parlamentarilor Puterii care vor face notă aparte să crească. La aceasta ar urma să contribuie şi opinia celor "cinci înţelepţi", cum sunt cunoscuţi proeminenţii economişti care consiliază Guvernul de la Berlin. Într-un articol în Handelsblatt, aceştia nu văd rezolvată prea curând criza din zona euro, care s-ar putea agrava.

Revenind la Grecia, să mai spunem că Financial Times scrie că 160 de experţi germani în colectarea taxelor s-au oferit voluntari să meargă în Grecia, pentru a ajuta la combaterea evaziunii fiscale. Sosirea oficialilor germani la Atena ar putea reaprinde sentimentele antigermane care s-au manifestat luna trecută, după ce Germania a sugerat numirea unui "comisar european pentru buget", pentru a supraveghea finanţele greceşti.

Camera inferioară a Parlamentului german, Bundestagul, se pronunţă luni asupra ultimului plan de ajutor pentru Grecia. Agenţiile internaţionale de presă cred că parlamentarii vor da undă verde planului, dar pentru aceasta, canc

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 45 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 48 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 55 minute
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod galben de averse torențiale și grindină în județul Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o avertizare de tip nowcasting de cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni în județul Tulcea pentru astăzi, 15 iulie 2025, între orele

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°