Comisia Europeană (CE) a trimis ieri 15 avize motivate (al doilea pas în procedura de infrigement) unui număr de opt state membre, îndemnându-le să-şi respecte obligaţia juridică referitoare la transpunerea Directivelor din cel de-al treilea pachet legislativ privind energia electrică şi gazele, anunţă CE într-un comunicat.
Până în prezent, Bulgaria, Cipru, Spania, Luxemburg, Ţările de Jos, România şi Slovacia nu au informat Comisia referitor la adoptarea măsurilor de transpunere a celor două directive, iar Estonia nu a informat Comisia referitor la directiva privind gazele naturale.
Statele membre au la dispoziţie două luni pentru a răspunde demersului CE.
Dacă statele membre nu se conformează, Comisia poate deferi cauzele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit CE.
Reprezentanţii ANRE ne-au spus că instituţia nu a primit, încă, avizul motivat de la CE.
Deschiderea pieţelor energetice pentru concurenţă este esenţială pentru creşterea competitivităţii economiei UE în ansamblu, precizează CE, adăugând: "O piaţă internă eficientă a energiei, interconectată şi transparentă, va oferi, de asemenea, consumatorilor posibilitatea să alegă între diferitele societăţi care furnizează gaze şi energie electrică, şi va garanta că toţi furnizorii au acces la piaţă".
În februarie anul trecut, şefii de stat şi de guverne din UE au declarat că se impune finalizarea pieţei interne a energiei până în 2014. Transpunerea promptă şi completă în dreptul intern a legislaţiei UE privind piaţa unică a gazelor naturale şi a energiei electrice este esenţială pentru a atinge acest obiectiv.
Cel de-al treilea pachet legislativ în domeniul energiei include dispoziţii cheie pentru buna func-ţionare a pieţelor de energie, inclusiv noi norme privind separarea reţelelor, norme de consolidare a independenţei şi a competenţelor autorităţilor naţionale